Ludovic Orban: Victor Ponta "transformă România într-un stat poliţienesc"

Ludovic Orban: Victor Ponta "transformă România într-un stat poliţienesc"
Foto: evz.ro

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, la Sibiu, că premierul Victor Ponta „transformă România într-un stat poliţienesc” prin măsurile iniţiate în ultima perioadă, relatează Mediafax.

„Victor Ponta transformă România într-un stat poliţienesc. După ce a negociat ca la talcioc cu Traian Băsescu numirea conducătorilor parchetelor din România, punându-şi omul de casă în persoana domnului Tiberiu Niţu în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ponta şi-a continuat operaţiunea de dobândire a controlului asupra unor puncte strategice ale statului. Deşi se ceartă cu Traian Băsescu, de dimineaţa până seara şi se bălăcăresc ca la uşa cortului, de fapt, Victor Ponta încearcă, încetu cu încetu, să devină un nou Traian Băsescu”, a declarat Orban.

Acesta s-a referit şi la faptul că DGIPI, „unul dintre cele mai importante şi mai ample servicii de informaţii din Romania”, a trecut în subordinea primului ministru şi că majoritatea guvernamentală susţine acum proiectul de lege care prevede trecerea STS în subordinea premierului.

Lucrurile nu s-au oprit aici. PSD a iniţiat un proiect de lege care urmăreşte ca Direcţia Generală de Informare a Armatei să treacă şi ea în subordinea directă a primului ministru, urmând ca şeful DGIA să fie numit direct de primul ministru. La Senat se află în curs de dezbatere un proiect de lege prin care şeful IGPR şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră urmează să dobândească rang de secretar de stat. Dar, nu acesta este scopul acestui act normativ, nu promovarea sau înălţarea în rang a şefului Poliţiei, ci, practic, aducerea în subordinea directă a primului ministru atât a Poliţiei, cât şi a Poliţiei de Fontieră”, a subliniat liberalul.

Potrivit lui Orban, Ponta încearcă să-şi subordoneze structurile de „represiune”, după ce și-a făcut ”un guvern personal”.

„După ce şi-a făcut un guvern personal, Ponta încearcă să-şi subordoneze direct tot ce înseamnă Seviciu de Informaţie, Poliţie, adică structura de represiune, structură de autoritate şi am convingerea ca toate aceste proiecte ale domnului Ponta urmăresc să-i crească puterea personală şi să-l transfore într-un mic dictator”, a adăugat Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim”
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată