Lupte pe corupți între Iohannis și Ponta. Iohannis: „Noi avem 3, voi aveți 38”. Ponta: „Dacă Kovesi nu e bună, să o schimbați” (VIDEO)

Lupte pe corupți între Iohannis și Ponta. Iohannis: „Noi avem 3, voi aveți 38”. Ponta: „Dacă Kovesi nu e bună, să o schimbați” (VIDEO)
Foto: B1 TV

Cei doi candidaţi la preşedinţie, premierul Victor Ponta, din partea PSD, şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, din partea ACL, au discutat miercuri în cea de a doua dezbatere televizată înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale, despre cum vor trata justiția în mandatul său.

Iohannis a numit o listă lungă de lideri din PSD cu probleme penale, precizând că sunt 38 de cazuri, față de PNL, cu doar 3.

De asemenea, Iohannis a arătat o fotografie în care lideri PSD apar lângă fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, făcută în ianuarie 2011.

Klaus Iohannis: S-a făcut mult vorbire despre ce trebuie să facă președintele ca să protejeze justiția. Eu vreau să garantez justiția și statul de drept. Eu cred că în acest domeniu trebuie să avem curajul să spunem nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala, nu avem ce căuta noi politicienii în actul de justiție. Justiția e independentă, are sistemele proprii, cel mai bun lucru e să nu ne bagam acolo. Dacă vorbim de acțiuni care ne definesc ca politicieni, o frumoasă imagine de grup în ianuarie 2011 (n.r. arată o fotografie către cameră) în jurul dlui Constantin Nicolescu, cu dl Ponta, Năstase, Severin, Hrebenciuc, Vanghelie, care au afirmat că e o persecuție politică și nu e bine ca acest domn, între timp condamnat, să fie deranjat. Asta nu se numește independența justiției, ci forțarea justiției.


Foto: B1 TV

Victor Ponta: O să vă dau altă poză la schimb, care o să vă placă. Domnul Iohannis spune într-un limbaj neaoș să nu ne băgăm în justiție. CSM e garantul justiției. O să mă comport față de justiție cum m-am purtat ca premier. Dacă credeți că doamna Kovesi nu e bună, o să o schimbați. Alături de mine atunci era și Crin Antonescu, și șeful PNL Argeș – cum îl cheamă, îl cunoasteți? Erau toți colegii de la PNL în fața unui abuz, noi am cerut atunci independența justiției fața de abuzul unui senator PNL

Iohannis renunță la dreptul la replică: Ne-am lămurit

Victor Ponta: Eu îl consider președinte PNL pe dl Antonescu și fondator pe dl Tăriceanu. Dl Iohannis vorbește în numele PDL

Klaus Iohannis: Recunoașteți deciziile unei instanțe?

Victor Ponta: Dumneavoastră recunoașteți decizia instanței în cazul unui plagiat?

Klaus Iohannis: Există decizie care spune că sunt președintele PNL, afirmația dvs e o dezinformare publică, să nu spun iar minciuna publică

Victor Ponta
: De ce, aseară ați mințit de multe ori

Klaus Iohannis: Să nu confundăm numele meu cu al dvs

Lupte pe corupți între Iohannis și Ponta

Ultima oră
23:55 - Președintele Consiliului European denunță „lipsa de loialitate” a SUA. Charles Michel, mesaj dur după decizia Australiei de a renunța la submarinele franceze în favoarea celor americane
23:47 - Cine este iubitul Emmei Răducanu. Tânărul misterios ar fi un cântăreț celebrul în Marea Britanie
23:25 - Un bărbat a omorât-o pe sora iubitei sale cu peste 40 de lovituri de cuțit. Agresorul a fost reținut de procurorii din Constanța
23:08 - Nelu Tătaru: Mă aștept să se generalizeze certificatul verde / Sunt sectoare cu contact direct și repetat cu cetățenii, haideți să le facem sigure – facem vaccinul gratuit sau facem testele pe banii noștri
23:00 - Ludovic Orban: La ora actuală se lucrează la o îmbunătățire a legislației în domeniu informațiilor
22:39 - Polonia, sancționată cu cea mai mare amendă zilnică din istoria UE pentru că nu a oprit exploatarea la mina Turow
22:28 - Nelu Tătaru spune că statele cu o rată mare de vaccinare se tem că românii și bulgarii ar putea întreține pandemia
22:12 - Raluca Turcan: Am făcut astăzi un pas important pentru a ne asigura că drepturile românilor din străinătate sunt recunoscute și respectate
22:10 - Intelectualii liberali îl susțin pe Ludovic Orban: „Alternativa este un PNL care ar rămâne liberal doar cu numele, devenind în fapt un partid cu tendințe dictatoriale și clientelare”
21:53 - Noi măsuri, aplicate în 12 localități din Ilfov, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori