Marcel Ciolacu: S-a încheiat cutuma prin care președintele partidului este automat și candidatul la președinție

Marcel Ciolacu: S-a încheiat cutuma prin care președintele partidului este automat și candidatul la președinție

Social-democrații trebuie să accepte chiar și o personalitate din afara PSD pentru a candida la Președinția României, a declarat sâmbătă Marcel Ciolacu la conferința de alegeri a organizației județene Bistrița-Năsăud.

„Cea mai mare provocare rămân alegerile prezidențiale. Funcția de președinte al României, partidele de stânga din România și cel mai mare partid de stânga din România, de 20 de ani nu am găsit coerența să o câștigăm. 
Una dintre primele decizii pe care le-am luat a fost de a lărgi forumul de decizie. S-a încheiat cutuma prin care președintele partidului este automat și candidatul pentru funcția de președinte. Cine dorește să fie președintele României trebuie să vină nu în fața a 68 de oameni, cum era vechiul CEX sau, mai nou, la 150 de oameni, cum este noul for de conducere. Respectivele persoane, care doresc să acceadă să fie candidat la această funcție trebuie să vină în fiecare organizație județeană, trebuie să își prezinte programele în fața tuturor primarilor, consilierilor județeni, consilierilor municipali, comunali, fiindcă e o decizie care ne privește pe toți”, a mai declarat Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:49 - SBU, acțiune în forță la Eparhia Cernăuților și Bucovinei. Arhimandritul Nikita ar fi fost găsit alături de un minor în lenjerie intimă (VIDEO)
23:28 - Incendiu sâmbătă într-un complex comercial din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
23:13 - Doi pietoni au fost loviți mortal de o mașină, în Argeș. Șoferul, un bărbat de 83 de ani, acroșase înainte și un biciclist, dar a părăsit locul accidentului
22:58 - Argentina a învins Mexicul și a obținut o primă victorie la Cupa Mondială din Qatar! „Pumele” s-au descătușat după golul lui Leo Messi
22:35 - Gheorghe Ialomițianu: Există presiuni și la nivel guvernamental, și la nivelul ministerelor pentru a se merge pe importuri. Se dau comisioane și la importul de cărbune (VIDEO)
22:12 - Elon Musk: Sunt în regulă cu faptul că Trump nu postează. Important este că Twitter a corectat greșeala gravă de a-i suspenda contul
21:47 - FIFA, procedură împotriva Serbiei după meciul cu Brazilia de la Cupa Mondială. Fotbaliștii sârbi au afișat un steag cu Kosovo făcând parte din țara lor
21:21 - Președinta Katalin Novak, cel mai înalt oficial al Ungariei care vizitează Ucraina după începutul războiului. Ea spune că Budapesta are „150.000 de motive” să sprijine Kievul
20:53 - Rusia, „profundă șocată” de moartea ministrului de externe din Belarus. Serghei Lavrov și Vladimir Makei ar fi urmat să aibă o întâlnire chiar luni
20:38 - Cel puțin o persoană a murit după alunecarea de teren de pe insula italiană Ischia. Oficialii italieni se contrazic pe bilanțul victimelor (FOTO, VIDEO)