Meleşcanu despre Tratatul Nuclear INF: ‘O problemă este legată direct de dezvoltarea acestor arme de către Federaţia Rusă’

Meleşcanu despre Tratatul Nuclear INF: 'O problemă este legată direct de dezvoltarea acestor arme de către Federaţia Rusă'
Sursă foto: hepta.ro

Statele membre Uniunii Europene sunt interesate ca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) să funcţioneze, însă părţile semnatare trebuie să îşi respecte pe deplin angajamentele asumate, a declarat vineri, Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, relatează Agerpres.

„O problemă este legată direct de dezvoltarea acestor arme de către Federaţia Rusă, ceea ce contravine dispoziţiilor tratatului INF. Deci, noi, ţările europene, vrem să vedem cum va evolua această situaţie şi ne dorim ca părţile la tratat să îşi respecte pe deplin angajamentele asumate”, a precizat ministrul la finalul reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe din UE.

Comentariul lui Teodor Melescanu a venit după ce Statele Unite ale Americii au anunţatcă suspendă Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), oferind totuși Rusiei o perioadă de șase luni în care să îi respecte prevederile.

„De mâine, SUA îşi vor suspenda obligaţiile din cadrul tratatului INF şi vor începe procesul de retragere”, care „se va încheia în şase luni, cu excepţia cazului în care Rusia îşi respectă obligaţiile, distrugându-şi toate rachetele, lansatoarele şi echipamentele care încalcă acest document”, a subliniat preşedintele american Donald Trump într-un comunicat.

Federația Rusă a fost acuzată că a încălcat prevederileTratatul Nuclear INF încă din 2017, datorită dezvoltăriiracheteiNovator 9M729, care se estimează că ar avea o rază de acțiune între 500 şi 5.500 de kilometri (încălcând astfel prevederile tratatului). Moscova nu a negat dezvoltarea rachetei Novator 9M729, însă, a negat că ar fi încălcat prevederile tratatului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`