Mihail Neamțu revine în politica mare! Orban i-a semnat adeziunea în PNL

Mihail Neamțu revine în politica mare! Orban i-a semnat adeziunea în PNL

După o incursiune în mai multe partide, Mihail Neamțu s-a retras în 2015 din politica mare, devenind agent Herbalife. După aproximativ doi ani de stat pe tușă, acesta revine în postura de liberal.

Ludovic Orban i-a semnat, luni, adeziunea la PNL.

"Am aici o cerere (din partea lui Mihail Neamţu-n.r.) care mă umple de bucurie, este o cerere de adeziune la PNL pe care am să i-o semnez. Aşa cum el mi-a semnat autograful, o să îi semnez cererea de adeziune”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, prezent la lansarea cărţii lui Mihail Neamţu, cu titlul „Fenomenul Trump”, scrie Gândul.

"(…) Este o adeziune mult aşteptată de prieteni şi, în acelaşi timp, o adeziune care are pentru mine o rezonanţă istorică", a declarat Mihail Neamţu, precizând că şi bunicul său Gheorghe a fost liberal.

"(…) nu o să recit nicio poezie, nu vă speriaţi, nici Gheorghe, nici.. mă opresc. (…) Bunicul Gheorghe, că de asta am avut şi un gând acum câţiva ani, repet, nu mai recidivez, a fost şi el membru al PNL", a precizat Neamţu, făcând aluzie la poezia „Ridică-te Gheorghe", pe care a recitat-o în anul 2012, la lansarea candidaţilor ARD, scrisă de Radu Gyr, poet cu simpatii legionare şi autor al versurilor imnului neoficial al Mişcării Legionare, "Sfântă tinereţe legionară".

Urmăriți B1TV.ro și pe
`