Lucian Şova, deputat PSD de Bacău, şi ministrul desemnat al Comunicațiilor în guvernul Mihai Tudose, apare în legături de afaceri cu un fost colonel în trupele Spetnatz – GRU – serviciul de spionaj al armatei ruse.
Este vorba despre rusul Boris Golovin, partener în Regional Romlines SA Bucuresti, o companie care se ocupa cu transportul rutier. Golovin a fost colonel în trupele Spetnatz – GRU – serviciul de spionaj al armatei ruse care s-a stabilit în România după 1990. A fost amestecat in afaceri cu petrol, cu gaze, cu carbune, în domeniul transporturilor, în imobiliare sau industrie grea, scriu jurnaliştii de la flux24.
Nașul de cununie al lui Valeriu Zgonea, Stelian Nistor, a fost și el implicat în afaceri cu rusul. România Liberă scria în 2008 că Nistor este asociat într-o firmă de transporturi cu Boris Golovin, fost ofițer GRU, serviciul militar de informații sovietic, reprezentant în România al oligarhilor ruși Oleg Deripaska și Igor Zyuzin.
Chestionat de România Liberă, Nistor a recunoscut asocierea cu Golovin, explicând că o firmă la care este el acționar este acționară la la o firmă de-a acestuia. „Ce afaceri să avem? Poate de spionaj".
Boris Golovin a recunoscut și el pentru România Liberă că este în România reprezentantul lui Oleg Deripaska. De asemenea a recunoscut că a lucrat la GRU: „Si dacă am lucrat ce? E o poveste. O poveste frumoasă".
Oleg Deripaska are o avere estimată în 2015 la 5,5 miliarde de dolari și deține cea mai mare companie de prelucrare a aluminiului din lume.
Lucian Şova are 57 de ani şi se află la al doilea mandat de deputat. Ministrul desemnat al Comunicațiilor a absolvit Facultatea de inginerie Mecanică, specialitatea Autovehicule Rutiere, Universitatea din Braşov.
Ministru din guvernul Tudose, legături suspecte cu personaje din serviciile de spionaj rusești
#DIRECT_ONE_0niqwa#