Ministrul Energiei a mințit în cazul minei Lupeni

Ministrul Energiei a mințit în cazul minei Lupeni
Foto: Evz

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a mințit, la începutul acestei luni, când a spus că nu e nevoie de un memorandum pentru prelungirea perioadei în care se poate exploata de la mina Lupeni, transmite gddhd.ro. O dovedesc documentele eliberate de ministerul pe care îl conduce. Ca atare, mina Lupeni exploatează în afara asumării făcute în fața Comisiei Europene (CE).

Toma Petcu a negat când a fost la mina Lupeni, necesitatea unui memorandum în baza căruia să se aprobe prelungirea activității de la exploatarea minieră, însă este contrazis, în scris, de Iulian Tudorache, secretar de stat în cadrul cabinetului lui Petcu.

”Nu era nevoie de un Memorandum ca să se prelungească activitatea, pentru că memorandumul inițial prevedea perioada de întrerupere a exploatării și perioada de închidere. În perioada de închidere se face prin exploatare. Cu alte cuvinte, extracțiile din mină pot continua chiar și pe perioada de închidere. Când se va stabili pe noua procedură și noul termen de CE va fi o închidere tot prin exploatare. Nu va fi o închidere de genul mâine sigilăm mina și nimeni nu mai intră în ea”, a declarat ministrul Energiei.

În cadrul unui răspuns oferit senatorului Carmen Hărău, Tudorache arată că în mai anul curent a fost redactat Memorandumul cu tema ”Măsurile propuse de autoritățile române pentru soluționarea cazurilor sensibile de ajutor de stat aflate în analiza Comisei Europene”, CEH-ul fiind considerat un caz sensibil.

Secretarul de stat Iulian Tudorache mai arată în răspuns că încă din august Ministerul Energiei a ”înaintat” Ministerului Finanțelor Publice. Tot în august Ministerul Energiei a solicitat MFP-ului urgentarea promovării memorandumului în luna septembrie.

Tudorache susține că au existat două adrese în acest sens.

”Până în prezent Memorandumul inițiat conform legii nu a fost înaintat spre aprobare la Guvern”, arată Tudorache.

Din acest motiv, renotificarea necesară Comisiei Europene prin Digi Competition pentru modificarea ajutorului de stat destinat minelor necompetitive nu a fost transmisă.

Conducerea CEH, dar și sindicaliștii se laudă cu un accept verbal primit din partea Consiliului Concurenței și Comisiei Europene cu privire la prelungirea activității la mina Lupeni. Faptic, nu există niciun document care să permită în continuare exploatarea de huilă de la Lupeni.

Doi mineri au murit, la începutul acestei luni, la mina Lupeni, exploatare pentru a cărei închidere au semnat chiar și sindicatele.

Tags: