Ministrul Tineretului și Sportului anunță un amplu audit la direcțiile județene, cluburi și federații sportive: Trebuie să avem încredere că banii sunt gestionaţi aşa cum trebuie

Ministrul Tineretului și Sportului anunță un amplu audit la direcțiile județene, cluburi și federații sportive: Trebuie să avem încredere că banii sunt gestionaţi aşa cum trebuie
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunțat demararea unui audit în sportul românesc “așa cum nu s-a mai făcut până acum”. Controlul va viza direcţiile judeţene, cluburile sportive şi federaţiilor neolimpice.

„Una dintre măsurile luate pentru a avea o imagine clară asupra sportului românesc a fost demararea unor verificări la nivelul direcţiilor judeţene, cluburilor sportive şi federaţiilor neolimpice. În 2021 vom analiza fiecare instituţie în parte, vorbim despre un audit cum nu s-a mai făcut până acum în sportul românesc şi de care avem nevoie. Trebuie să avem încredere că banii sunt gestionaţi aşa cum trebuie.

Ştiu că nu trebuie să ne jucăm cu banii şi trebuie să avem mare grijă cum îi cheltuim”, a spus ministrul, la conferința de presă organizată în contextul primelor 100 de zile de la preluarea mandatului.

Ministrul a precizat că una dintre problemele deja identificate este faptul că sunt instituții subordonate cu mai mulți angajați decât Ministerul Tineretului și Sportului:

„Am descoperit că avem cluburi cu mai mulţi angajaţi decât Ministerul Tineretului şi Sportului, avem direcţii judeţene cu 50 de angajaţi şi ne întrebăm de ce 80% din bugetele acestor instituţii se duc pe salarii. Asta este o dovadă că avem bani în sportul românesc, numai că sunt cheltuiţi fără simţ de răspundere, trebuie să avem o claritate, există o percepţie greşită privind finanţarea federaţiilor şi sportivilor şi trebuie să ştim foarte clar cine finanţează aceste federaţii. Este primul an când Ministerul Tineretului şi Sportului a transparentizat finanţarea federaţiilor. Îmi doresc ca odată cu creşterea performanţei să se îmbunătăţească şi sumele din buzunar sportivilor”.

Referitor la construcţia patinoarului şi sălii de sport din zona Complexului Sportiv Lia Manoliu, intrată în impas din cauza unor probleme juridice, ministrul a afirmat că a discutat acest aspect cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi că există posibilitatea ca lucrarea să fie finalizată prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii.

Ultima oră
14:51 - Camera Deputaților majorează amenzile pentru petreceri cu muzică lângă locuințe
14:38 - Șoc în restaurantele din Austria! „Taxa zgârcitului” lovește clienții. Vrei să împarți mâncarea? Pregătește portofelul!
14:28 - Gigi Becali ‘a explodat’ de nervi. De ce nu mai poate termina biserica: „Eu dacă ajungeam vreodată să conduc ţara asta, desfiinţam toate ONG-urile alea vagaboante, care au făcut numai rău României”
14:26 - Grindeanu: Bolojan a adus economia în comă și se adâncește în propriile minciuni. L-a demis INS-ul azi. Regretăm că nu am fost fermi mai devreme (VIDEO)
14:26 - PNL și USR propun schimbarea regulilor pentru liceele tehnologice. Elevii ar putea obține mai devreme o calificare profesională
14:16 - Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, intenţionează să supună votului Consiliului General al Capitalei o majorare a biletului STB de la 3 la 5 lei, dar abia după reorganizarea companiei de transport
13:56 - Sucurile „fără zahăr” și produsele dietetice, tot mai contestate. Ce efecte au observat cercetătorii asupra organismului
13:50 - Băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu a fost găsit în viață. Unde l-au descoperit salvatorii. VIDEO din momentul salvării
13:49 - Summitul B9 de la București. Nicușor Dan: „E o oportunitate această reuniune” / Președintele Poloniei: „Nu suntem la periferie aici” / UPDATE: Mesajul lui Zelenski, ajuns la București (VIDEO, GALERIE FOTO)
13:48 - Dopaminergic BV de ATOMA la Banca de Cultură Apollonia. Lucrări despre dependență și vindecare, prezentate la Brașov, Veneția și București