Mircea Ionescu Quintus, atac la Nicușor Dan: Dezamăgirea mi-au dat-o alegătorii bucureşteni, care au dat 30% din voturile lor unei formaţiuni care nu înseamnă nimic pentru Bucureşti

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, s-a declarat mulțumit de faptul că Gabriel Firea a câștigat alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei însă a afirmat că este dezamăgit că bucureștenii au dat 30% din voturile lor lui Nicușor Dan.

"Eu am făcut al doilea Război Mondial, în care am avut şi înfrângeri şi victorii. Acolo unde am fost înfrânţi am avut bărbăţia să ne recunoaştem înfrângerea. Prin urmare, vreau să vă spun că recunosc că la Bucureşti am fost înfrânţi, e vorba de Partidul Naţional Liberal.Tot ceea ce vă spun eu este părerea mea, nu am vorbit, nu m-am consultat cu conducerea, îmi dau părerea mea şi sper să nu fie departe de cea a partidului. Am pierdut la Bucureşti", a declarat Ionescu Quintus, pentru RFI.

Acesta a mai spus că a fost dezamăgit de alegătorii bucureşteni, care au dat 30% din voturile lor unei formaţiuni care "nu înseamnă nimic pentru Bucureşti", referindu-se la USB.

"Surpriza mare şi dezamăgirea mi-au dat-o alegătorii bucureşteni, care au dat 30% din voturile lor unei formaţiuni care nu înseamnă nimic pentru Bucureşti şi nici nu poate să facă ceva pentru Bucureşti. (…) D-na Firea este o persoana care putea, și poate, să conducă cum trebuie Bucureștiul. Daca ieșea domnul acesta Dan, cum îl cheama, în fruntea Bucureștiul, să ne ierte Dumnezeu… ", a mai spus preşedintele de onoare al PNL.

Ultima oră
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”