Larisa Maria Popa, tânăra care se ocupa de galeria de artă a ministrului „Picasso” Darius Vâlcov, a fost promovată la conducerea țării.
Larisa, fostă angajată a unui salon de înfrumusețare, a ajuns, la 30 de ani, pe poziţii importante în Ministerul Agriculturii şi într-o companie din subordinea Ministerului Transporturilor, scrie PressOne.
Slătineanca, martor în dosarul de corupție a fostului ministru de Finanțe, a fost numită, la finalul lunii iunie, în funcția de administrator provizoriu al companiei Telecomunicații CFR SA, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, și figurează pe site-ul Ministerului Agriculturii drept consilier personal al secretarului de stat Alexandru-Dănuț Potor, scrie sursa citată.
CV-ul Larisei Maria Popa nu o califică pentru niciuna dintre aceste funcții. Tânăra a fost angajata unui salon de înfrumusețare și mai conține un titlu de Miss Universe România, obţinut în 2011.