Motivele excluderii lui Vanghelie din PSD: Ar fi încercat să îl dea jos pe Victor Ponta de la șefia partidului

Motivele excluderii lui Vanghelie din PSD: Ar fi încercat să îl dea jos pe Victor Ponta de la șefia partidului
Foto: cotidianul.ro

Marian Vanghelie ar fi încercat să îl dea jos pe Victor Ponta de la șefia PSD, fapt care a dus la excluderea sa din partid, au declarat surse social-democrate pentru Știripesurse.

Potrivit acestor surse, totul a început de la Victor Ponta care a povestit în timpul CExN a PSD că s-a întâlnit și a vorbit cu Marian Vanghelie de foarte multe ori, însă nu se mai pot înțelege.

”Victor a spus că nu reușesc să se înțeleagă, efectiv nu au cum să meargă pe aceeași linie, e o chestie mai veche de incompatibilitate între cei doi. S-au întâlnit, au vorbit, dar nu se poate face nimic”, au declarat sursele.

Mai mult, Vanghelie a fost acuzat că s-ar fi pregătit să preia partidul împreună cu Mircea Geoană.

”Tot ciocănea în partid, a sunat toți președinții, să dreagă, s-a dus pe la unii să le spună că Geoană e bun. N-avea cum să zică de el, că cine îl punea pe maimuțoiul ăla?”, au mai povestit oficialii PSD.

„Senzația tuturor a fost că are o tema dată din altă parte, și el și Geoană”, au subliniat sursele.

Potrivit celor care au decis excluderea lui Vanghelie, primarul Sectorului 5 s-ar fi umilit în fața partidului, el rugându-i timp de 45 de minute să nu îl excludă.

”N-am văzut în viața mea un om să se umilească mai mult să nu-l dea afară ca Vanghelie. 45 de minute a spus Domn’e, vă rog eu, domn’e, dar de ce mă dați…? Domn’e, dar vă rog eu, domn’e, dar eu am muncit 25 de ani…'”, ar fi spus Vanghelie potrivit PSD-iștilor.

”Dacă îi ziceau ăia să stea în genunchi stătrea în genunchi”, au mai afirmat sursele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`