Nelu Tătaru: Eu nu mă aștept la un „lockdown”, ci mă aștept ca lumea să respecte regulile și precauțiile. Dacă nu le respectăm, putem avea tot felul de scenarii (VIDEO)

Nelu Tătaru: Eu nu mă aștept la un „lockdown”, ci mă aștept ca lumea să respecte regulile și precauțiile. Dacă nu le respectăm, putem avea tot felul de scenarii (VIDEO)
Foto: Dan Amariei

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a lansat un nou apel către populație privind respectarea regulilor de protecție sanitară. Dacă le încălcăm, spune el, „putem avea tot felul de scenarii”. De la izbucnirea crizei sanitare și până în prezent, România a ajuns la un bilanț total de114.648 de cazuri confirmate de COVID-19 și 4.503 decese legate de această boală infecțioasă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nelu Tătaru, apel la respectarea regulilor de protecție sanitară. Ce spune despre scenariul unui „lockdown”

„Eu nu mă aștept la un «lockdown», eu mă aștept ca toată lumea să respecte niște reguli și niște precauții. Atât timp cât nu respectăm, putem avea tot felul de scenarii. În condițiile în care ne aflăm, cu o lună deosebit de dificilă prin reluarea multor activități, noi nu cerem decât respectarea acelor norme de aplicare a acelor reluări de activitate. Respectând aceste norme, avem o menținere în platou, în jurul a 1.500 de cazuri pe zi, urmând ca în a doua jumătate a lunii octombrie, după ce trecem această lună de foc, să putem să ne gândim și la o pantă descendentă. Dacă nu respectăm acele lucruri, vom vedea o creștere până spre 2.000 de cazuri pe zi și atunci vom trepidează și unitățile de primire urgențe, și terapia intensivă, precum și secțiile de boli infecțioase”, a declarat Nelu Tătaru, la vizitarea primului centru modular pentru copii cu boli grave.

Întrebat dacă România ia în calcul introducerea testării în cazul celor care vin din străinătate în țara noastră, ministrul Sănătății a răspuns: „Avem în studiu și avem în discuție la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică, urmând să propunem CNSU și Guvernului pe această temă astfel de decizii”. Referitor la cei care ar suporta costurile într-o astfel de situație, el a precizat: „Cel care se întoarce în țară”.

„Eu am mai specificat și la începutul acestei luni. Am avut reluarea activității în restaurante, reluarea activității în cinematografe, teatre, reîntoarcerea populației din concedii, aglomerarea transportului în comun, începerea anului școlar, campanie electorală, alegeri. Încă de la început am specificat că cel mai important moment este începerea școlii. Dacă am reușit și reușim să gestionăm începerea școlii cu modificările și adaptările pe care fiecare unitate școlară, prin consiliul de administrație, le face la fiecare săptămână, vedeți că vom putea duce și aceste alegeri. Rămâne același lucru esențial, haideți să păstrăm regulile, care s-au stabilit prin ordine comune”, a mai adăugat demnitarul.

Întrebat dacă ancheta efectuată la DSP București a scos la iveală eventuale nereguli, Nelu Tătaru a declarat: „Cele pe care le știam în majoritatea DSP-urilor în care am avut, să spunem, acele sincope. O organizare deficitară, sectoarele și compartimentele erau cele care nu aveau atribuții date pentru a-și putea desfășura activitatea, dar mă reîntorc, noi, după 1 octombrie, o să avem expus pe site organizarea DSP-urilor în cursul de forme din Ministerul Sănătății”.

Întrebat dacă România va produce Remdesivir, el a explicat: „Am avut o discuție, și astăzi după-amiază voi fi la Antibiotice Iași pentru a evalua. Din discuțiile preliminare, nu există linie tehnologică, nu avem încă posibilitatea”.

Tags:
Ultima oră
23:55 - Președintele Consiliului European denunță „lipsa de loialitate” a SUA. Charles Michel, mesaj dur după decizia Australiei de a renunța la submarinele franceze în favoarea celor americane
23:47 - Cine este iubitul Emmei Răducanu. Tânărul misterios ar fi un cântăreț celebrul în Marea Britanie
23:25 - Un bărbat a omorât-o pe sora iubitei sale cu peste 40 de lovituri de cuțit. Agresorul a fost reținut de procurorii din Constanța
23:00 - Ludovic Orban: La ora actuală se lucrează la o îmbunătățire a legislației în domeniu informațiilor
22:39 - Polonia, sancționată cu cea mai mare amendă zilnică din istoria UE pentru că nu a oprit exploatarea la mina Turow
22:28 - Nelu Tătaru spune că statele cu o rată mare de vaccinare se tem că românii și bulgarii ar putea întreține pandemia
22:12 - Raluca Turcan: Am făcut astăzi un pas important pentru a ne asigura că drepturile românilor din străinătate sunt recunoscute și respectate
22:10 - Intelectualii liberali îl susțin pe Ludovic Orban: „Alternativa este un PNL care ar rămâne liberal doar cu numele, devenind în fapt un partid cu tendințe dictatoriale și clientelare”
21:53 - Noi măsuri, aplicate în 12 localități din Ilfov, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori
21:43 - Șefa Comisiei Europene, reacție fermă la pactul pe apărare dintre SUA, Marea Britanie și Australia. Ursula von der Leyen: Franța, tratată inacceptabil. UE așteaptă clarificări