Nicolae Ciucă, înaintea ședinței din PNL: Am anunțat că cedăm Ministerul Energiei. Votăm o formulă cu UDMR și una fără

Nicolae Ciucă, înaintea ședinței din PNL: Am anunțat că cedăm Ministerul Energiei. Votăm o formulă cu UDMR și una fără
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL. Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, susține că partidul său este dispus să cedeze Ministerul Energiei în favoarea UDMR și că în ședința Biroului Politic Național al liberalilor vor fi votate atât o formulă guvernamentală cu UDMR, cât și una fără formațiunea condusă de Kelemen Hunor, transmite Agerpres.

PNL e gata să cedeze Ministerul Energiei, susține Nicolae Ciucă

Liderul PNL a vorbit cu presa despre discuțiile cu UDMR, marți, înantea Biroului Politic Național.

„Noi am anunţat că cedăm Ministerul Energiei. (…) Noi vom vota două formule: o formulă cu UDMR în care PNL cedează Ministerul Energiei şi o formulă fără UDMR în care avem cele două partide în coaliţie”, a declarat Nicolae Ciucă.

Fostul premier susține că nu există un blocaj în negocieri.

Întrebat dacă PNL exclude posibilitatea de a ceda și Ministerul Mediului, și Ministerul Energiei, Nicolae Ciucă a spus: „Cedăm Ministerul Energiei”.

Surse politice susțin că răspunsul UDMR la propunerea formulată în coaliție va veni la ora 20.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`