Nicușor Dan, înainte de votul pentru bugetul Capitalei: “Este un buget de deschidere către investiții pe care bucureștenii le așteaptă de multă vreme, în termoficare și în infrastructură” (VIDEO)

Nicușor Dan, înainte de votul pentru bugetul Capitalei: “Este un buget de deschidere către  investiții pe care bucureștenii le așteaptă de multă vreme, în termoficare și în infrastructură” (VIDEO)
Foto: Facebook/ Nicusor Dan

Primarul general Nicușor Dan a declarat, vineri, înainte de votul pentru adoptareabugetului Capitalei, că acesta este un buget al curățeniei, pentru că se vor elimina cheltuielile inutile și a salutat acordul politic din interiorul majorității pentru votarea sa.

Totodată, primarul general a punctat că bugetul va permite demararea proiectelor de investiții în rețeaua de termoficare și în infrastructură:

“Este un demers pe care l-am început în luna ianuarie. A fost un demers dificil, pentru că a plecat cu o situație financiară extrem extrem de dificilă, pentru că Primăria Capitalei nu a fost pusă pe niște baze economice ani de zile.

Atunci a fost un întreg efort pentru care vreau să le mulțumesc colegilor din majoritate pentru a ajunge la un buget rezonabil azi. Este un buget al curățeniei, în care scoatem cheltuieli inutile, este un buget al responsabilității, pentru că vrem să recâștigăm încrederea partenerilor noștri. Nu poți să faci investiții, când tu nu plătești oameni care ți-au făcut lucrări, încă din primăvara lui 2019. Deci, este un mesaj de seriozitate către întreg mediul de afaceri și financiar. Primăria Capitalei se va ține de cuvânt.

Va plăti tot ce a consumat și va plăti în termen și este un buget de deschidere către acele investiții pe care bucureștenii le așteaptă de multp vreme, investiții în termoficare, investiții în infrastructură, terminăm Prelungirea Ghencea, Pasajul Doamna Ghica, Parcarea de la Pantelimon, mergem să facem semaforizare inteligentă și deschidem acele restanțe, vorbim de registrul spațiilor verzi, de un nou plan de claitatea aerului. Pe scurt este un buget al curățeniei, care deschide calea acelor investiții serioase”.

Tags: