Ninel Peia a fost sancționat cu avertisment de către PSD, în urma unei vizite neautorizate în Taiwan (VIDEO)

Ninel Peia a fost sancționat cu avertisment de către PSD, în urma unei vizite neautorizate în Taiwan (VIDEO)
Foto: jurnaluldeilfov.ro

Ninel Peia a fost sancționat cu un avertisment, luni, de către Parditul Social Democrat din județul Ilfov, după ce a făcut o vizită neutorizată în Taiwan, relatează B1 TV.

PSD Ilfov a decis să îl sancționeze pe Peia deoarece în deplasare nu acționat corect pentru realizarea obiectivelor partidului și nu a luat aprobarea PSD pentru a face parte din delegația care a vizitat Taiwanul.

”Este nevoie de o sancțiune dură”, a declarat Gabirela Firea, președintele PSD Ilfov.

Ninel Peia a afirmat în ședință că regretă faptul că nu a informat organizația și președintele despre această deplasare, însă s-a gândit la posibilitățile economice și la implemenatarea unor investiții în județul Ilfov.

”UE recunoaște Taiwan ca entitate economică și comercială. Aceste reacții impusive denotă ignoranță. Mă refer la reacțiile domnului Valeriu Zgonea și ale PSD Ilfov. Domnul Peia a făcut eforturi pentru a reprezenta România cu cinste în Taiwan”, a declarat Remus Cernea.

”România recunoaște Taiwanul ca entitate economică și comercială”, a precizat Cernea.

”Este dreptul nostru de parlamentari să participăm la o astfel de vizită și cel care vrea să îngrădească acest drept nu înțelege drepturile democratice și statutul de demnitar al unui parlamentar. Ninel Peia trebuie premiat de către PSD și de către România. A făcut un lucru bun pentru țară”, a afirmat deputatul.

Ninel Peia, avertisment din partea PSD Ilfov

Embed:
Tags:
Ultima oră
00:06 - Fost ministru francez al justiției, inculpat pentru corupție și abuz de putere: Rachida Dati e cercetată pentru activitatea sa de avocat al Renault în vremea lui Carlos Ghosn, când era și eurodeputată
00:00 - Medicul Adrian Marinescu, despre a treia doză de vaccin anti-COVID: Să putem lua în calcul noile mutații
23:54 - Premierul Florin Cîțu: “Dacă mai e nevoie ne vom mai vaccina o dată”
23:20 - Valeriu Gheorghiță, despre eșecul campaniei de vaccinare: Cred că vorbim despre o problemă sistemică. Ține de încrederea populației în autorități și de educație
23:04 - Florin Cîțu: PNRR va fi aprobat în septembrie. Primii bani ar putea veni în noiembrie, dar anumite proiecte ar putea începe mai devreme cu resurse de la buget și decontăm din PNRR
23:03 - Premierul Cîţu, despre afirmația ministrului Sportului la adresa Anei Maria Popescu: A fost un comentariu nefericit
22:35 - Valeriu Gheorghiță, despre valul 4 al pandemiei: Cifrele arată bine, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim preocupați sau să nu luăm în serios toată această situație
22:26 - Valeriu Gheorghiță: Vorbim de un val 4 în majoritatea țărilor europene. Sunt analizate pe de o parte măsuri de motivare pentru vaccinare, iar pe de altă parte e luat în calcul un pachet de restricții (VIDEO)
22:12 - Valeriu Gheorghiță: „Este o prioritate să creștem numărul persoanelor vaccinate cu prima schemă”
22:00 - Florin Cîțu, despre declarația lui Ludovic Orban privind neatingerea țintei de vaccinare: M-a mâhnit