Noua Constituție: Președintele statului nu mai are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului

Noua Constituție: Președintele statului nu mai are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului

Membrii Comisiei pentru revizuirea Constituței au decis, luni, scoaterea din legea fundamentală a prevederii prin care șeful statului avea dreptul să ceară urmărirea penală a premierului și a membrilor Guvernului acestuia.

Prin acest amendament formulat de grupul UDMR, acest drept va putea fi exercitat doar de Parlament.
Astfel, articolul 109, alin. 2 din Constituție prevede că ”Parlamentul, în şedinţă comună a celor două Camere, are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului-ministru şi a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. În cazul aprobării cererii de urmărire penală a membrilor Guvernului, primul-ministru va înainta Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o cerere motivată de suspendare din funcţie a acestora. Suspendarea din funcţie se va decide în şedinţa comună a celor două Camere. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui de drept din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

În forma actuală, articolul stipula și dreptul președintelui României de a cere urmărirea penală, putând apoi să dispună suspendarea membrilor respectivi ai Guvernului din funcție.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick
14:25 - Un curier a fost bătut de doi indivizi, în Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut sub privile trecătorilor