O nouă lovitură pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a pierdut procesul la CEDO, potrivit deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, care a declarat cererea de realuare a turului 2 al alegerilor prezidențiale ca fiind ”inadmisibilă”. Decizia CEDO este unanimă și definitivă.
CEDO a constatat că Georgescu nu a invocat niciun argument de fapt sau de drept în sprijinul susţinerii că a existat o ”ingerinţa politică” în procesul electoral. Astfel că s-a decis repingerea acestei parți a cererii ca vădit neîntemeiată.
Amintim că Georgescu a atacat la CEDO decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale pe 2 ianuarie 2025.
Călin Georgescu ceruse Curții Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze turul doi al prezidențialelor în care se calificase el și Elena Lasconi, președinta USR, potrivit G4Media.
Așadar, în decizia pronunțată joi în cauza Călin Georgescu v. Romania (cererea nr. 37327/24), într-o formaţiune de Comitet compusă din trei judecători, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat, în unanimitate, cererea inadmisibilă. Această decizie este definitivă.
CEDO a constatat, in special, că dată fiind structura constituţională a României, nu există niciun indiciu că atribuţiile președintelui României sunt de natură să facă din acesta o parte a “corpului legislativ” al Statului pârât, în înţelesul articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, “corp legislativ” cu privire la care este garantat dreptul la alegeri libere. Astfel, Curtea a respins capătul de cerere formulat în aceasta privinţă.
Curtea a judecat, de asemenea, că România nu are de ce să răspundă cu privire la capetele de cerere formulate în temeiul articolelor 6 (dreptul la un process echitabil), 10 (libertatea de exprimare), 11 (libertatea de reunire si asociere) și 13 (dreptul la un recurs efectiv).
Comitetul de trei judecători a fost format din Jolien Schukking (Olanda) – președintă, Faris Vehabović (Bosnia și Herțegovina), Lorraine Schembri Orland (Malta). De asemenea, Simeon Petrovski a fost grefier adjunct de secție.
Citește aici decizia integrală a CEDO.
Călin Georgescu solicită ca CEDO să judece cauza în regim de urgență. Acesta cere:
Potrivit G4Media, Călin Georgescu invocă dreptul la alegeri libere, încălcat prin suspendarea turului doi și invalidarea voturilor fără probe concludente; lipsa unui proces transparent și consultativ care contravine dreptului la un proces echitabil; lipsa unui mecanism național de contestare a deciziei CCR.
Totodată, și Curtea Supremă de la Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale.