‘O pădure cât o ţară’. Ministrul Mediului, Costel Alexe: Planul nostru este să demarăm cea mai mare extindere a fondului forestier din ultimii 30 de ani (VIDEO)

'O pădure cât o ţară'. Ministrul Mediului, Costel Alexe: Planul nostru este să demarăm cea mai mare extindere a fondului forestier din ultimii 30 de ani (VIDEO)
Sursă foto: Facebook

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat, luni, că planul autorităţilor este să demareze cea mai mare extindere a fondului forestier din ultimii 30 de ani. Alexe a explicat că în țara noastră sunt cel puţin 500.000 de hectare de terenuri degradate, iar acestea vor fi reîmpădurite prin programul «O pădure cât o ţară».

Ministerul Mediului demarează cea mai mare campanie de împădurire din ultimele trei decenii

Aflat într-o vizită de lucru în județul Teleorman, ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus că cele aproximativ 500.000 de hectare de terenuri degradate vor fi reîmpădurire.

Plantarea se va derula prin programul “O Pădure cât o țară”, Cea mai mare campanie de împădurire din ultimul deceniu. Prima etapă a acestui program a avut loc la începutul primăverii. Cele 13.000 de șantiere de împădurire deschise în campania de primăvară sunt dispuse la nivel național, în toate județele țării. Numărul cel mai mare de puieți a ajuns în județele: Maramureș, Cluj, Suceava, Brașov, Sibiu, Harghita, Bistrița, Argeș și Vâlcea. Astfel, în fiecare dintre aceste județe intens exploatate forestier, cu păduri neregenerate natural, sunt plantați între 1 milion și 6,6 milioane de puieți.

Cât privește numărul cel mai mare de șantiere de împădurire din cadrul campaniei, acestea sunt organizate în județele cu cele mai multe tăieri ilegale constatate: Maramureș (440 șantiere), Sibiu (1210 șantiere) și Bistrița (peste 600 șantiere).

„Suntem aici pe un teren degradat. Un teren cu destinaţie agricolă, dar necultivat de mulţi ani. Un teren care nu foloseşte nici agriculturii şi nici nu este împădurit. Astfel de locuri sunt peste tot în ţară. Ultimele date de inventar sunt la nivelul anului 2014. Iar, potrivit datelor INS, în România sunt cel puţin 500.000 de hectare de terenuri degradate. Aceste date trebuie actualizate şi văzute direct din teren. Pentru că planul nostru este să le împădurim. Urmează etapa de toamnă a celei mai mari campanii de împădurire din ultimul deceniu: «O pădure cât o ţară». Gândiţi-vă că, dacă planul nostru se implineşte, aceasta ar fi cea mai mare extindere a fondului forestier din ultimii 30 de ani” a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aflat pe un teren degradat de pe raza localităţii Orbeasca.

Costel Alexe: Avem în plan cea mai mare extindere a fondului forestier din ultimii 30 de ani

În cadrul celei mai mari campanii de împădurire din ultimul deceniu vor fi plantate peste 2500 de păduri de la zero

Cotesl Alexe a mai precizat că, în ultimii zece ani, au fost împădurite în România doar 26.000 de hectare de terenuri degradate.

„Le-am cerut tuturor primarilor din ţară să identifice în timp cât mai util terenurile degradate şi să demareze măsurile necesare în vederea completării fişei perimetrului de ameliorare, care va sta la baza împăduririi terenurilor în campania de împădurire din toamnă şi în cele din sezoanele următoare. Aştept o implicare serioasă şi promptă a tuturor UAT-urilor (Unităţi Administrativ-Teritoriale, n.r.), mai ales că terenurile degradate pot deveni păduri pentru toţi românii. Şi mai ales că în România avem foarte multe judeţe care suferă de lipsa pădurilor. Avem şase judeţe din ţară în care pădurile sunt sub 10% din suprafaţa totală a judeţului. Aştept o cooperare care să reînvie pădurile, mai ales acolo unde acestea au dispărut în timp!”, a mai spus oficialul.

Astfel, în cadrul celei mai mari campanii de împădurire din ultimul deceniu vor fi plantate peste 2500 de păduri de la zero și completate alte 7000 de păduri tinere.

Conform datelor Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), judeţele cu deficitul cel mai mare de păduri sunt: Călăraşi (4% păduri din suprafaţa judeţului), Teleorman (5%), Constanţa (6%), Ialomiţa (6%), Brăila (6%) şi Galaţi (8%).

Totodată, campania cuprinde și începerea lucrărilor la centura verde a municipiului Oradea (65 ha), dar și la perdeaua de protecție a autostrăzii A2 din județul Constanța (24 ha).