Parlamentarii PLR nu mai cred în proiectul politic propus de Călin Popescu Tăriceanu, iar unii dintre ei chiar se gândesc să părăsească partidul luna viitoare. Cele multe antipatii din partea colegilor şi-a atras secretarul general, Daniel Chiţoiu. Sub conducerea lui, proiectul politic nu are nicio șansă, s-a plâns un parlamentar PLR.
Lansat cu mare fast în vara anului trecut, Partidul Liberal Reformator riscă deja să se destrame. Planurile lui Călin Popescu Tăriceanu de a oferi românilor care au convingeri liberale o alternativă la noul PNL sunt departe de a fi realizate. De vină ar fi partidul care a susţinut înfiinţarea PLR, cel puţin la nivel declarativ. Potrivit unor surse din interiorul formaţiunii lui
Tăriceanu, PSD le pune acum beţe în roate liberalilor reformatori.
„Este o stare de letargie, nu mai mișcă nimic. PSD-ul, dacă ne lasă să ne facem un partid, era altceva acum. Am vrut să ne facem organizaţii judeţene, dar n-am putut, PSD-iştii nu ne-au dat voie să facem nimic, nu s-au ţinut de cuvânt şi acum asta e situaţia”, a declarat un parlamentar PLR, citat de știripesurse.ro.
În plus, potrivit aceloraşi surse, nici măcar parlamentarii PLR nu mai cred în proiectul politic pe care îl aveau. Iar secretarul general al partidului, Daniel Chiţoiu, este personajul care atrage cele mai multe antipatii ale colegilor.
”Cât ne mai conduce ăsta? Eu nu-l suport și vă asigur că nu sunt singurul!”, a declarat un parlamentar PLR care crede că sub conducerea lui Chiţoiu proiectul lor politic nu are nicio şansă.
Surse din PLR spun că exista deputaţi care iau în calcul plecarea din partid de luna viitoare, numai că, în cazul unora nu ar fi vorba de o revenire în PNL. Ultima plecare din PLR a fost luna trecută, atunci când deputatul Radu Stroe a demisionat din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi s-a înscris în UNPR.