Primele măsuri luate de după condamnarea lui Dragnea. Paul Stănescu noul preşedinte executiv al PSD

Primele măsuri luate de după condamnarea lui Dragnea. Paul Stănescu noul preşedinte executiv al PSD
Foto: Inquam Photos

Viorica Dăncilă, care a preluat conducerea interimară a PSD după condamnarea lui Dragnea, a anunţat marţi propunerea lui Paul Stănescu în funcţia de preşedinte executiv al PSD.

„În Biroul Permanent Naţional amhotărâtca funcţia de preşedinte executiv săfie la Paul Stănescu”, a anunţat Viorica Dăncilă.

Paul Stănescu a fost unul din liderii contestatarilor lui Liviu Dragnea în toamna anului trecut, lucru care a dus la înlocuirea lui din funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării.

„Am discutat cu membrii PSD, membrii Parlamentului. Toți au dat mesaj de unitate, toți vor să menținem guvernarea, să revenim la mesajele din 2016, astfel încât să trecem peste această perioadă dificilă și să nu putem apropia de cetățeni”, a mai anunţat Viorica Dăncilă.

De altfel, Paul Stănescu este văzut alături de Marian Oprişan şi alţi baroni într-o grupare care va prelua puterea în PSD şi va elimina pe cei consideraţi apropiaţi de Dragnea.

Ultima oră
00:13 - CDC avertizează: Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă decât varicela şi poate provoca forme mai grave de boală
00:05 - Italia: Guvernul intenționează să plafoneze prețul la testele pentru COVID-19
23:40 - Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic Național
23:15 - Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devină dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate
23:12 - Alexandru Rafila: Problema noastră majoră – noi avem doar jumătate din numărul cetățenilor vaccinați față de restul țărilor UE. Dacă vor fi îmbolnăviri, ele vor fi în mod evident mai grave (VIDEO)
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)
22:02 - Cum a fost sancționat un bărbat care conducea cu peste 200 km/oră pe un drum naţional din Olt