PMP a depus în Parlament un proiect de modificare a legii alegerii președintelui țării, astfel încât, la alegerile prezidențiale, românii aflați dincolo de hotare să poată vota prin corespondență.
Președintele executiv PMP, Eugen Tomac, a amintit faptul că atât PSD, cât și președintele Klaus Iohannis, au promis că vor schimba această lege, dar nu au făcut acest lucru până acum. Prin urmare, PMP s-a hotărât să înceapă el demersurile.
”Au trecut mai bine de doi ani de când Liviu Dragnea promitea cu patos în plenul Parlamentului că va realiza un proiect de lege privind votul prin corespondență și în cazul alegerii Președintelui României. Evident, a mințit. Un astfel de proiect nu este nici măcar în planul social-democraților. De aceea, am preluat noi, Partidul Mișcarea Populară, sarcina de a facilita desfășurarea, în condiții optime, a procesului electoral, prin introducerea unei măsuri complementare votului tradițional prin prezentare la urne”, a declarat Eugen Tomac, liderul deputaților PMP.
Tomac a adus aminte, în acest context, de cozile imense la care au stat românii din diaspora, în 2014, pentru a vota la alegerile prezindențiale. Acest lucru nu trebuie să se mai repete, a precizat Eugen Tomac.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Această opțiune a votului prin corespondență e clar o opțiune modernă, sigură, întâlnită în mai multe state state ale Uniunii Europene. Credem că o dezbatere se impune, pentru că această lege trebuie modificată cât mai rapid, pentru a fi aplicată anul viitor. Legislația electorală nu poate fi modificată în an electoral, așa cum e 2019, deci dezbaterea trebuie să plece rapid în circuitul parlamentar”, a declarat președintele executiv al PMP.
Tomac a mai precizat că proiectul PMP a fost deja discutat cu reprezentanți ai diasporei.
”Procedura de desfășurare a procesului de vot prin corespondență pe care o propunem este mult simplificată față de cea valabilă în prezent pentru alegerea prin corespondență a parlamentarilor și debirocratizează întreaga mașinãrie electoralã, fãcând, totodatã, imposibilã, fraudarea votului. Nu este vreun moft al nostru. Avem exemple de bunã practicã în state dezvoltate precum SUA, Germania, Italia, Spania sau Elveția. Garantarea, pentru toți cetãțenii români, indiferent unde locuiesc, a dreptului constituțional la vot este una dintre cele mai importante obligații ale statului român.
Dacã cineva are dubii în legãturã cu importanța și, mai ales, necesitatea impulsionãrii interesului pentru participarea la alegerea prezidențiale, e suficient sã spun cã prezența la urne pentru alegerea Președintelui României a înregistrat un declin puternic, de la 86,19% în 1990 la 53,17% în 2014. Constituția României garanteazã dreptul la vot tuturor cetãțenilor români. Prin urmare, statul român trebuie sã le asigure instrumente juridice eficace moderne pentru a-l putea exercita”, a mai punctat Eugen Tomac.