PMP Cluj: Colegiul Director va discuta schimbarea candidaturii lui Diaconescu. Ar putea fi înlocuit cu Udrea

PMP Cluj: Colegiul Director va discuta schimbarea candidaturii lui Diaconescu. Ar putea fi înlocuit cu Udrea
Foto: cotidianul.ro

Adrian Gurzău, președintele PMP Cluj, susţine că în şedinţa Colegiului Director al partidului care va avea loc la începutul săptămânii viitoare va fi pusă în discuţie schimbarea candidaturii lui Cristian Diaconescu la Preşedinţie, iar acesta ar putea fi înlocuit cel mai probabil de Elena Udrea, relatează Mediafax.

Întrebat cum comentează postarea de pe blog a lui Cristian Diaconescu legată de faptul că îşi va duce candidatura la Preşedinţie până la capăt, indiferent dacă va fi sau nu sub sigla unui partid, Adrian Gurzău a declarat că este dezamăgitor faptul că Diaconescu se poziţionează, deja, de unul singur.

”Noi discutăm, marţi, în Colegiul Director al PMP, despre candidatura la Preşedinţie, este dezamăgitor faptul că Diaconescu se poziţionează, deja, de unul singur. Eşti parte a unei echipe şi tu trebuie să dovedeşti că eşti lider. În condiţiile în care doar s-a pus în discuţie prestaţia nu tocmai corespunzătoare a lui ca şi candidat, domnul Diaconescu vrea să candideze singur. Ne şantajează? Păi atunci să candideze singur. Dacă nu a putut cu o echipă, crede că va putea de unul singur? La Colegiul Director al PMP se va pune problema schimbării candidaturii lui Diaconescu şi, probabil, va fi Elena Udrea”, a spus Gurzău.

Întrebat, în continuare, ce se va întâmpla cu semnăturile strânse deja pentru Cristian Diaconescu, Gurzău a spus că se va trece la strângerea altor semnături.

”O luăm de la capăt”, a menţionat liderul PMP Cluj.

Cristian Diaconescu, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară şi prezidenţiabil al PMP, spune, într-o postare de vineri de pe pagina sa de Facebook, că îşi va duce „candidatura până la sfârşit”, indiferent dacă va beneficia sau nu de susţinerea unui partid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)