Premierul Victor Ponta a semnat, marți, plângerea penală împotriva președintelui Traian Băsescu.
”Președintele a dat o impresie foarte clară că Traian Băsescu este cel care controlează justiția. Eu nu cred că este așa. E cea mai mare lovitură dată credibilității justiției. Cred că justiția din România poate să treacă peste acest moment”, a afirmat Ponta.
”Apărarea statutului Parlamentului și a parlamentarului care face comisii de anchetă și pentru a se dovedi că justiția nu ascultă ordinele președintelui era absolut necesară această acțiune din partea noastră. Sunt convins că fiecare dintre noi atunci când face declarații să se gândească ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost amenințată soția sa, să o spun direct, a lui Antonescu că nu va ajunge acasă. Cred că România poate să treacă peste acest regim de mafie politică”, a mai spus primul ministru.
”Mulți dintre colegii mei vor semna. E conștiința fiecăruia. Nu cred că poate să spună cineva că e bine ce a făcut Băsescu. Unii parlamentari din frică sau din lașitate nu vor semna pentru că nu vor să îl supere pe Băsescu. Am acționat așa cum trebuia să acționăm”, a subliniat el.
Kelemen Hunor a anunțat că nu va semna plângerea.
Totodată, primul ministru a precizat că semnăturile din PSD pentru această plângere reprezintă un gest simbolic.
Luni, Victor Ponta a anunțat că va depune o plângere penală împotriva șefului statului cu privire la declarațiile făcute la adresa Gabrielei Firea.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică seară, în cadrul unei emisiuni televizate că şi acum poate spune că Gabriela Firea este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. Acesta a spus că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”.