Noul președinte al României începe prima zi de muncă în forță. La ora 12, Klaus Iohannis se întâlnește cu premierul Victor Ponta, la Cotroceni.
Anunţul a fost făcut chiar de noul președinte, pe Facebook, iar premierul a confirmat prezenţa pe aceeaşi reţea de socializare.
„Mâine voi merge la Palatul Cotroceni pentru prima întâlnire instituțională cu Președintele Iohannis. După 10 ani putem în sfârșit să demonstrăm românilor ce important și benefic este ca Președintele și Premierul să colaboreze pentru binele public. Toți cetățenii care ne-au numit în funcțiile noastre vor avea de câștigat”, a scris Victor Ponta pe contul său.
Cei doi vor discuta despre prioritățile guvernării, despre situația politică si economică, dar și despre modul în care va funcționa colaborarea instituțională între Președintie și Guvern.