Ponta, la Berlin: Războiul politic a generat pierderi de ambele părți, noi nu am reușit să schimbăm președintele, iar el nu a reușit să recâștige suportul publicului

Ponta, la Berlin: Războiul politic a generat pierderi de ambele părți, noi nu am reușit să schimbăm președintele, iar el nu a reușit să recâștige suportul publicului

Premierul Victor Ponta a vorbit, luni, la Berlin, despre stabilitatea de care se bucură România la finalul războiului politic de anul trecut, război la finalul căruia ambele părți au pierdut.

„În anii 2009 şi 2010, ţara s-a confruntat cu o criză economică dramatică, urmată de o criză socială în care au fost luate poate cele mai dure măsuri din Europa de către guvernul de centru-dreapta, iar criza socială a fost urmată aproape logic de o criză politică anul trecut, în care toate părţile au luptat cu toate armele, Partidul Social-Democrat împreună cu aliaţii liberali împotriva partidului prezidenţial. Ambele părţi au pierdut războiul, pentru că noi nu am reuşit să schimbăm preşedintele, iar el nu a reuşit să recâştige suportul politic şi public”, a spus Ponta la Conferinţa Fundaţiei Friedrich Ebert, citat de Mediafax.

Premierul a spus că alegerile de la finalul lui 2012 au pus capăt războiului de ordin politic, decizie salutată și criticată deopotrivă, precizând că acest lucru a asigurat stabilitatea actuală din România.
Premierul Victor Ponta se află la Berlin, unde urmează să aibă, luni seara, o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`