Premierul Victor Ponta a susținut, miercuri, că în contextul crizei din Crimeea, state precum Republica Moldova, Georgia și Ucraina au nevoie din partea NATO și UE de o perspectivă și un calendar clar de integrare.
„În aceste condiţii negative, atenţia politică a lumii a revenit asupra regiunii noastre. Aducem aminte că în regiune există ţări ca Moldova, ca Georgia, care au avut o decizie clară de a merge spre integrare euroatlantică şi că au nevoie din partea NATO şi a UE de o perspectivă şi un calendar clar”, a spus Ponta.
„Sunt convins că putem să dăm o perspectivă clară Moldovei, în primul rând, dar şi Gerogiei sau Ucrainei pentru o strategie clară şi concretă şi pragmatică de colaborare şi integrare cu NATO şi UE. Este o oportunitate să luăm mai repede decizii, să ne asumăm şi riscuri pe care nu ni le-am asumat, pentru că este un moment în care deja e foarte clar că ţările membre NATO şi UE au obligaţia de a asigura un parcurs democratic, pro-NATO şi pro-UE, pentru aceste ţări din regiune”, a spus Ponta.