PPMT vrea organizarea unui referendum pentru consultarea maghiarilor în privința regionalizării

PPMT vrea organizarea unui referendum pentru consultarea maghiarilor în privința regionalizării

Partidul Popular Maghiar din Transilvania vine cu o nouă propunere de referendum, în care să se consulte populația maghiară cu privire la regionalizare.

Președintele PPMT Harghita, Sorban Attila, a susținut, miercuri, că nu se ține cont în proiectul de regionalizare de aspectele importante pentru comunitatea maghiară.

„Știm foarte bine că nu avem puterea să blocăm parlamentar propunerea de regionalizare a Guvernului, de aceea PPMT vrea organizarea unui referendum, în așa fel încât populația maghiară să se poată exprima despre cum vede regionalizarea teritorială a României”, a spus Sorban Attila.

Acesta a amenințat cu ”mișcări de stradă”, organizate împreună cu Consiliul Național Secuiesc pentru a protesta față de regionalizare coaliției guvernamentale.

„La orice mișcare de stradă care duce înainte cauza noastră de autonomie, eu spun că trebuie să fim acolo. Astfel de manifestări se leagă de regionalizare, pentru că forma acuală de împărțire teritorială pe care știm că o pregătește Guvernul nu dă nicio șansă pentru autonomia Ținutului Secuiesc”, a mai afirmat Sorban Attila.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`