Prefectul Capitalei, Alin Stoica, precizează că în urma discuțiilor cu reprezentanții magazinelor s-a stabilit ca unitățile vor afişa la intrare numărul maxim de clienţi care pot fi simultan prezenţi.
Toate magazinele mici vor respecta distanţarea de 2 metri între clienţi şi toate magazinele mari şi medii vor calcula clientela utilizând cota de cel puţin 7 metri pătraţi per client:
„Toţi retailerii au luat măsuri pentru a limita posibilitatea de aglomerare, vor respecta toate magazinele mari/medii calculul clientelei utilizând cota de cel puţin 7 metri pătraţi per client. Toate magazinele mici vor respecta distanţarea de 2 metri între clienţi.
Pentru claritate în aplicare, magazinele vor afişa la intrare numărul maxim de clienţi care pot fi simultan prezenţi un magazin. În funcţie de tipul de magazin şi de situaţia fiecărui operator, măsurile vor putea diferi, de la contor automat la intrare, contor manual, la număr de coşuri. Nu va fi o măsură unică obligatorie pentru toţi operatorii, dar fiecare va trebui să adopte o măsură care să ducă la respectarea numărului maxim de clienţi. Până mâine la prânz aşteptăm propuneri suplimentare”, a transmis miercuri Alin Stoica.