Politică
Premierul Victor Ponta a declarat luni, după încheierea ședinței coaliției de guvernare, referitor la șansele unui demers de modificare a Constituției, că proiectul ar trebui terminat într-o săptmână, dacă ”nu s-au răzgândit liberalii”.
”Teoretic ar trebui să putem să terminăm într-o săptămână, dacă nu s-au răzgândit liberalii. Noi nu ne-am răzgândit cu nimic din ce am propus în 2013 și 2014. Ei, de când au devenit pdl-iști, s-ar putea să fi preluat opiniile PDL-ului. De altfel anul acesta am putea să avem inclusiv referendum”, a precizat Victor Ponta.