Preşedintele Iohannis cere reexaminarea legii de respingere a OUG privind modificări în domeniul pescuitului şi acvaculturii

Preşedintele Iohannis cere reexaminarea legii de respingere a OUG privind modificări în domeniul pescuitului şi acvaculturii
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis trimite la reexaminare în Parlament Legea privind respingerea OUG nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Şeful statului arată în cererea de reexaminare că Parlamentul i-a transmis această lege în vederea promulgării pe 8 aprilie. El indică faptul că OUG nr. 85/2016 are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, vizând dispoziţii referitoare la respectarea politicii comune a Uniunii Europene privind domeniul pescuitului, atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, concesionarea/închirierea în domeniul piscicol, condiţiile privind pescuitul de agrement, precum şi conferirea competenţei persoanelor cu drept de inspecţie şi control din cadrul ANPA, pe lângă organele de urmărire penală, de a constata anumite fapte prevăzute de lege ca infracţiuni.

Preşedintele Iohannis menţionează că, potrivit preambulului OUG nr. 85/2016, scopul emiterii acesteia l-a constituit respectarea unor condiţionalităţi ex-ante, fără îndeplinirea cărora România risca suspendarea sau întreruperea asistenţei financiare din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime. Totodată, precizează că actul normativ emis de Guvern în regim de urgenţă a avut în vedere implementarea unor măsuri pentru alinierea cadrului juridic intern la exigenţele Uniunii Europene în sectorul de pescuit din România.

„Legea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 a fost adoptată de Parlament ca urmare a redeschiderii procedurii de reexaminare a legii în vederea punerii de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia instanţei constituţionale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Analizând parcursul legislativ al legii supuse reexaminării rezultă că aceasta a fost supusă de două ori controlului Curţii Constituţionale (Decizia nr. 312/2018 şi Decizia nr. 383/2019). În ambele situaţii însă, deşi instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea legii în ansamblu, aceasta nu a vizat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 în forma emisă de Guvern, ci legea adoptată de Parlament cu privire la această ordonanţă de urgenţă. Astfel, de fiecare dată, instanţa de contencios constituţional a avut în vedere aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă – legate de modul de adoptare a legii – precum şi aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă, care impietau însă asupra unor modificări şi completări aduse Ordonanţei de urgenţă nr. 85/2016 prin legea de aprobare adoptată de forul legislativ”, se arată în cererea de reexaminare.

Şeful statului indică faptul că, potrivit jurisprudenţei constituţionale, respingerea unei ordonanţe de urgenţă reprezintă infirmarea expresă de către Parlament a politicii legislative pe care ordonanţa de urgenţă o exprimase, având drept consecinţă ca un asemenea act să îşi înceteze aplicabilitatea, să nu se mai aplice în viitor.

Ultima oră
23:54 - Dan Barna: Fie PNL vine cu o altă propunere de premier și discutăm posibilitatea revenirii la guvernare, fie PNL rămâne alături de Florin Cîțu și echipa câștigătoare merge alături de Marcel Ciolacu
23:45 - SPD, peste CDU la alegerile federale din Germania. Fără Angela Merkel, conservatorii germani par să se îndrepte spre cel mai slab rezultat din ultimii 72 de ani
23:36 - Șeful celei mai vechi firme de recrutare a stârnit discuții aprinse în online. Ce sondaj a făcut pe LinkedIn: „Femeile care vor să facă sex să-și pună un cerculeț verde pe rever, să fie vizibil de la distanță”
23:11 - Carmen Negoiță și iubitul politician se căsătoresc! Vedeta a făcut anunțul în direct: „Mi-a dat o cutie mare cu un cadou de ziua mea…”
22:38 - Ianis Hagi câștigă sume impresionante din contractele de publicitate. Cât încasează anual fotbalistul lui Glasgow Rangers
22:16 - Val de frig în România. Directoarea ANM, detalii importante despre cum va fi vremea în zilele următoare
21:53 - Noua conducere a PNL a fost aleasă oficial. Florin Cîțu: Au fost două zile lungi, dar importante pentru viitorul partidului (VIDEO)
21:34 - Noi probleme la alegerile din USR PLUS: „Cică deja am votat… lucru neadevărat. De ce apare că am votat cu Barna când aseară nu s-a încărcat pagina?”
21:21 - Dacian Cioloș: Nu am discutat nimic cu Florin Cîțu sau cu cineva din conducerea PNL după congresul lor. USR PLUS nu se întoarce la guvernare decât în condițiile deja expuse – alt premier și calendar clar de reforme
21:09 - Andreea Marin a fost infectată cu coronavirus: „Probabil am avut una dintre cele mai ușoare forme de Covid pentru că am fost păzită de vaccin”