Senatul organizează miercuri o ședință solemnă cu prilejul Zilei Naționale la care președintele Klaus Iohannis nu va participa pentru că a primit invitația prea târziu, iar agenda era deja plină, informează B1 TV.
Prezent, însă, va fi premierul Dacian Cioloș, care a acceptat invitația președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
„E o şedinţă solemnă, vor fi invitaţi toţi senatorii, foştii preşedinţi ai României, probabil şi alte oficialităţi. Vor lua cuvântul reprezentanţii grupurilor parlamentare”, declara zilele trecute vicepreședintele PSD al Senatului Ioan Chelaru.
Marți, la parada militară, fostul șef al statului, Traian Băsescu, afirma despre ședință că este un bâlci. (Detalii AICI)
În schimb, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a spus tot miercuri că este datoria lui să fie prezent. (Detalii AICI)