UPDATE, 19 iunie, ora 15.25 // Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, la finalul reuniunii Consiliului European de vineri, și a reamintit că România a primit 44 de miliarde de euro în actualul exercițiu bugetar al UE, subliniind că atât el, cât și întreaga echipă a țării se luptă ca „să obținem o sumă considerabil mai mare pentru următorul exercițiu bugetar”, dar și condiții de implementare favorabile.
„Evident că cele mai importante două teme pe care le-am discutat au fost Bugetul multianual pentru perioada 2020-2027 și fondul de revenire, recuperare economică. Avem câteva vești foarte bune, în sensul că ne-am înțeles să discutăm în continuare bugetul multianual și fondul de recuperare la pachet, să le îmbinăm. Pe de altă parte s-a văzut astăzi în videoconferință că încă este nevoie de destul de multe discuții pentru a pune toate lucrurile la punct. Încă nu toată lumea este lămurită cum trebuie abordată suma finală pentru fondul de recuperare și, de asemenea, trebuie să mai discutăm anumite condiții în care se pot acorda aceste sume. Ceea ce este însă important pentru noi. În actualul exercițiu bugetar, România a primit, a avut dreptul la 44 de miliarde de euro. Eu, și împreună cu mine întreaga echipă a României, ne luptăm ca să obținem o sumă considerabil mai mare pentru următorul exercițiu bugetar și, de asemenea, ne luptăm ca să obținem condiții de implementare favorabile pentru România. Asta înseamnă bani pentru dezvoltare economică, pentru mediul de sănătate, pentru autostrăzi și pentru căi ferate, pentru apă și canalizare, pentru educație, pentru energie regenerabilă și multe alte lucruri. Cred că este evident că România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge din urmă media țărilor din UE. Aceasta este ambiția noastră și, în continuare, ne vom întâlni într-un format fizic în Consiliul European, probabil la mijlocul lunii iulie, când voi continua să mă implic pentru a obține cât mai mult pentru România”, a declarat șeful statului.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa vineri la reuniunea Consiliului European, în format de videocoferință. În cadrul întâlnirii vor fi abordate subiecte precum Planul de relansare economică și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit, ce au fost propuse recent de către Comisia Europeană, dar și subiecte de politică externă și procesul de negociere a relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, anunță Administrația Prezidențială. Reamintim că, recent, șeful statului român a vorbit la telefon chiar cu Charles Michel, președintele forului, alături de care a discutat tot despre strategia UE pentru depășirea impasului economic provocat de pandemia de coronavirus.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa vineri, 19 iunie a.c., la reuniunea Consiliului European, în format videoconferință.
În cadrul reuniunii, vor fi abordate Planul de relansare economică și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit propuse recent de către Comisia Europeană, procesul de negociere a relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, precum și subiecte de politică externă.
Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii vor avea discuții aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri de relansare economică propus de către Comisia Europeană (Next Generation EU), prezentând poziționările cu privire la aspectele de interes prioritar pentru statele membre. Ulterior acestei reuniuni, Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, va prezenta varianta revizuită a pachetului de negociere pentru viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și pentru Planul de relansare economică.
Preşedintele României va menționa că propunerile Comisiei Europene reprezintă o bună bază de pornire în negocieri, în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanțiale din perioada post-criză COVID-19.
Șeful statului va sublinia faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în acest proces de recuperare economică, chiar dacă într-o măsură diferită, în condițiile în care instrumentele și mecanismele naționale se dovedesc insuficiente într-un astfel de context. Astfel, asigurarea unui acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre este esențială pentru a permite acestora să diminueze daunele produse de criză.
Preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul României pentru avansarea negocierilor în vederea obținerii, cât mai curând posibil, a unui acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii, subliniind că viitorul buget ar trebui să fie substanțial, echilibrat și capabil să răspundă preocupărilor statelor membre.
De asemenea, membrii Consiliului European vor discuta despre pașii de urmat în cadrul negocierii relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, având în vedere faptul că progresele obținute până în prezent în procesul de negociere sunt limitate, existând un număr de domenii în care se mențin divergențe importante între cele două părți.
În forma prezentată de Comisia Europeană, România este una dintre principalele beneficiare ale planului de relansare economică, cu o alocare de circa 33 de miliarde de euro -19.6 miliarde de euro sub formăde granturi și 13,4 miliarde de euro credite – fiind al șaptelea stat membru din acest punct de vedere. Strategia ar putea intra în vigoare din ianuarie 2021, dar înainte de toate are nevoie de aprobarea Parlamentului European și a Consiliului. Ungaria, în ceea ce a părut să fie o părere împărtășită și de celelalte țări din Grupul de la Vișegrad, a pus o primă condiție pentru a sprijini planul, arătând că îl va vota doar dacă nu va favoriza în mod nedrept membrii mai bogați ai blocului comunitar.
„România este unul dintre principalii beneficiari. Primim 33 de miliarde de euro și trebuie să înapoiem doar 12 miliarde de euro. Vedem că țările bogate plătesc mai mult decât primesc. Asta înseamnă solidaritatea în Europa”, scria eurodeputatul PNLSiegfriedMureșan, peFacebook.