Președintele României participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Președintele României, Nicușor Dan, participă joi și vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, unde liderii Uniunii Europene vor avea dezbateri strategice privind războiul din Ucraina, bugetul pe termen lung al UE, extinderea Uniunii și situația geoeconomică. Informația a fost confirmată de Administrația Prezidențială.

Ucraina, subiect central pe agenda Consiliului European

Unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi îl reprezintă situația din Ucraina și cele mai recente evoluții de pe front, dar și măsurile care necesită o acțiune urgentă din partea Uniunii Europene. Liderii europeni vor analiza modalitățile prin care UE poate continua sprijinul acordat Kievului, atât din punct de vedere financiar, cât și militar, scrie Agerpres.

La precedenta reuniune a Consiliului European, desfășurată pe 23 octombrie, șefii de stat și de guvern s-au angajat să răspundă nevoilor financiare urgente ale Ucrainei pentru anii 2026 și 2027, inclusiv în ceea ce privește eforturile militare și de apărare. În cadrul întâlnirii de la Bruxelles, aceștia vor decide modul concret de punere în aplicare a acestui angajament.

Garanții de securitate și presiuni asupra Rusiei

Totodată, discuțiile vor viza acordarea unor garanții de securitate „solide și credibile” pentru Ucraina, dar și continuarea eforturilor diplomatice în vederea obținerii unei păci juste și durabile. Liderii UE vor evalua și cele mai eficiente metode de consolidare a poziției de negociere a Ucrainei, de creștere a presiunii asupra Rusiei și de protejare a intereselor strategice ale Europei.

Potrivit Consiliului European, Uniunea Europeană a fost ferm solidară cu Ucraina încă de la începutul războiului declanșat de Rusia. Până în prezent, UE și statele membre au oferit sprijin în valoare totală de 187,5 miliarde de euro, dintre care 66 de miliarde de euro au fost alocate sub formă de sprijin militar.

Bugetul UE, extinderea și migrația, pe masa discuțiilor

Pe lângă dosarul ucrainean, liderii europeni vor trece în revistă progresele înregistrate privind următorul Cadru Financiar Multianual, bugetul pe termen lung al Uniunii Europene. Analiza vine după ce Comisia Europeană și-a prezentat propunerile oficiale pe 16 iulie.

De asemenea, reuniunea va aborda teme precum extinderea UE, situația geoeconomică, Orientul Mijlociu, apărarea europeană și migrația.

Nicușor Dan, prezent și la summitul UE, Balcanii de Vest

Miercuri, președintele Nicușor Dan a participat, tot la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană, Balcanii de Vest, unde au fost discutate perspectivele de integrare europeană ale statelor din regiune și cooperarea strategică dintre UE și partenerii săi din Balcanii de Vest.

Tags:
Ultima oră
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)
22:04 - Un post de radio britanic a anunțat din greșeală moartea regelui Charles. Cum s-a produs eroarea care a provocat panică
21:58 - Bolojan explică de ce proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești e păgubos pentru noi și bate obrazul americanilor: „Mie mi s-a părut responsabil că dacă îți respecți partenerii, să-i informezi. E vorba de banii României” (VIDEO)
21:58 - România cere eliberarea membrilor Global Sumud Flotilla. Oana Țoiu condamnă tratamentul aplicat protestatarilor