Nicușor Constantinescu, prim-vicepreședinte al PSD Constanța, a declarat, marți, că afirmațiile ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, sunt în afara programului de guvernare al USL și că nu este în regulă ca acesta să spună că desființează casele de sănătate, informează Agerpres.
„Aceste discuții ale domnului ministru Nicolăescu s-au făcut în afara ședințelor de guvern și sunt făcute fără acceptul nimănui. Sunt opiniile și ideile dumnealui, probabil generate din dorința dumnealui de a ieși în față, că altfel nu-mi explic.
Nu poți să spui că desființezi casele de sănătate, poți să spui că le treci în subordinea consiliilor județene, cu finanțare proporțională pe numărul de asistați și de cheltuieli sociale asigurate de județul respectiv. Descentralizezi casa la nivelul viitoarelor regiuni, dar nu le desființezi„, a reacționat Constantinescu.
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a anunţat, marți, că are în vedere desfiinţarea Direcţiilor de Sănătate Publică şi a Caselor Judeţene pentru Asigurări de Sănătate și că va pune în dezbatere publică un proiect normativ privind această acțiune. (Detalii AICI)