Prima şedinţă de Guvern condusă de premierul interimar Mihai Fifor, de la ora 13.00

Prima şedinţă de Guvern condusă de premierul interimar Mihai Fifor, de la ora 13.00

Mihai Fifor va conduce miercuri prima şedinţă de Guvern în calitate de premier interimar, desemnat cu o zi în urmă de către preşedintele Klaus Iohannis, după demisia lui Mihai Tudose, căruia PSD i-a retras sprijinul politic. Şedinţa de Guvern este programată de la ora 13.00.

Ministrul Apărării Mihai Fifor a fost desemnat premier interimar marţi, de către preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat că doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern.

Premierul Mihai Tudose a demisionat luni seară după şapte luni de mandat, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD.

Într-o nouă şedinţă a CEx, PSD a propus-o marţi pentru funcţia de premier pe europarlamentarul Viorica Dăncilă.