Principiul aleşilor care nu pot candida: Trimit nevestele şi rudele în Parlament

În dragoste şi în război totul este permis, dar se pare că acest principiu se aplică tare bine şi în politică. Aleşii care nu au mai putut fi aleşi în Parlament au devenit mai creativi decât un student care vrea cu orice preţ să treacă un examen. Chiar dacă ei nu mai pot fi aleşi, asta nu i-a împiedicat să trimită pe cineva de încredere în locul lor. Nu ne sunt străine cazurile în care Parlamentul devine locul de muncă pentru un soţ şi soţie sau un tată şi fiu.

Ne amintim de cazul Miron Mitrea și Manuela Mitrea, socru și ginere, precum Ilie Sârbu și Victor Ponta, tată și fiu, Victor și Adrian Mocanu sau naș și fin, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Chițoiu. Şi pentru că suntem în spiritul sărbătorilor, unii aleşi au decis să continuie tradiţia celor de mai sus şi să trimită în locul lor în Parlament soţii, fiice, fraţi sau surori, scrie libertatea.ro.

Astfel, legile care trebuie votate în favoarea noastră, a românilor, vor fi în mâinile "pricepute" a fiicii fostului președinte al Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma, Andreea, care va fi deputat PSD. Familia Cosma nu a considerat drept să nu mai aibă un membru al familiei în Parlament, aşa că Andreea i-a luat locul fratelui său care a stat patru ani pe scaunul de deputat.

Nepotismul ne manifestă şi în rândul minorităţilor. Victoria Longher îl va înlocui timp de patru ani pe nimeni altul decât soțul său, Ghervazen, care a fost reprezentantul polonilor timp de 12 ani în Parlament.

Fostul deputat al rutenilor din România, Gheorghe Firczak, care nu a primit undă verde din partea inspectorilor de integritate pentru a candida, l-a trimis pe scaunul de la Camera Deputaților pe fiul său Iulius.

Ultima oră
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”