Senatul a adoptat o inițiativă legislativă prin care un teren de 20 de hectare e transferat din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” în domeniul public al municipiului Suceava, în vederea construirii unui ansamblu arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Propunerea legislativă a fost inițiată de opt parlamentari PSD şi PNL, informează Agepres.
Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că „edificarea acestui centru episcopal (…) va contribui la evidenţierea ‘vetrei istorice’ a Sucevei precum şi la deschiderea ortodoxiei din Bucovina spre dialogul ecumenic”.
„Terenul ales pentru ctitorirea acestui ansamblu este cea mai bună soluţie identificată de autorităţile locale, fiind situat în zona limitrofă a cetăţii de Scaun a Sucevei, a seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Mitropolitul Dosoftei’ şi a Căminului de bătrâni ‘Sfântul Ioan cel Nou’. Centrul va avea în componenţă o serie de obiective care integrează servicii şi activităţi sacramental liturgice, administrative, social-filantropice, medicale, educaţional-culturale şi muzeistice,care vor răspunde nevoilor şi exigenţelor comunităţii”, se mai arată în expunerea de motive citată de Agerpres.
Propunerea legislativă urmează să ajungă la vot și în Camera Deputaților, forul decizional.