Proiect de lege. Participarea la încăierare sau tulburarea ordinii publice, pedepsite cu închisoarea

Proiect de lege. Participarea la încăierare sau tulburarea ordinii publice, pedepsite cu închisoarea
Sursa Foto: Eric Beracassat/ABACAPRESS.COM

Participarea la încăierare sau tulburarea ordinii publice, prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanei, se vor pedepsi cu închisoarea, prevede o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 în sensul instituirii unei noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, dar și al agravării răspunderii pentru unele infracțiuni contra persoanei și patrimoniului, informează România Tv.

Pentru propunere s-au înregistrat 177 de voturi „pentru” și 76 de voturi „împotriva” și o abținere.

Participarea la încăierare înseamnă închisoare sau amendă

Amendamentul deputatului PNL Lucian Bode spune că „participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Alt amendament propus de acesta prevede că „fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbura ordinea publică, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă acea persoană are o armă de foc, un obiect, substanță sau animal ce poate pune viața în pericol, pedeapsa se majorează cu o tremie, conform Agerpres.

Reacțiile politicienilor

George Simion a susținut că „România este o dictatură”, în condiţiile în care „protestele vor fi restricţionate”.
„De astăzi, oficial, România este o dictatură. Aţi pus pumnul în gură opoziţiei, luându-ne dreptul la cuvânt – asta urmează în Biroul permanent – şi legea Ciucă – Bode pentru a restricţiona protestele, cu tulburarea liniştii publice, intră în vigoare. Societatea civilă, atâta cât există, care s-a manifestat împotriva acestei legi, să ia notă cu privire la democraţii Nicu şi Marcel”, a afirmat Simion, în plenul Camerei.

Și Stelian Ion, deputat USR, fost ministru al Justiției, a criticat viitoarea lege. „Eu m-aş uita la colegii liberali care, în anii 2019, 2018, îşi purtau paşii prin Piaţa Victoriei şi se pozau acolo şi erau acuzaţi de către unii politicieni de la putere, pe vremea aceea, de tulburarea liniştii publice. Dacă ar fi fost să se discute pe vremea aceea despre majorarea pedepselor la această infracţiune ar fi luat foc. În realitate, statele autoritare, statele în care democraţia este grav afectată, acelea au tendinţa ca la fiecare eveniment care se întâmplă să mărească pedepsele, uitând că de sute de ani aproape s-a demonstrat foarte clar că nu mărirea pedepselor e atât de importantă, cât aducerea cu fermitate în faţa legii a celor care au greşit. De aceea n-au mai putut de grija victimelor infracţiunilor cu violenţă liderii PNL, liderii PSD, când colegii noştri au fost agresaţi zilele trecute – n-au luat atitudine, n-au zis absolut nimic”, a arătat Stelian Ion.

Deputatului USR a mai adăugat: „cu un acces de populism, distrug Codul penal şi ajung la situaţii aberante în care o persoană care, spre exemplu, dă un jet din acele spray-uri lacrimogene, o picătură de apă într-un ocean faţă de ce au făcut jandarmii în Piaţa Victoriei, poate fi pedepsit cu o pedeapsă mai aspră decât un om care a săvârşit o ucidere din culpă”.

Proiectul a fost respins de Senat și Camera Deputaților, fiind for decizional.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:39 - Cu aceste replicile plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”