Marți după – amiază, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita a intervenit de urgență, după ce un bărbat a dus un proiectil la centrul de colectare a fierului vechi din satul Rugănești, comuna Șimonești.
Alina Ciubotariu, purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, a precizat că reprezentanţii centrului au sunat la numărul de urgenţă 112, iar echipa pirotehnică s-a deplasat la faţa locului şi a identificat elementul de muniţie ca fiind un proiectil exploziv calibru 150 mm, care provine, cel mai probabil, din al Doilea Război Mondial.
Proiectilul identificat a fost ridicat, transportat şi depozitat, în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare.
Biroul de Presă al ISU Harghita recomandă operatorilor economici care deţin centre de colectare a deşeurilor feroase „să urmărească cu atenţie materialele pe care le achiziţionează, în vederea prevenirii producerii unor situaţii în care viaţa oamenilor poate fi pusă în pericol şi să anunţe imediat autorităţile pentru a fi luate măsurile legale care se impun”, potrivit Digi24.
Alina Ciobotariu a precizat, că pirotehniştii ISU Harghita au instruiri periodice cu operatori economici de la centrele de colectare a fierului vechi, „pentru a şti să anunţe imediat, dacă au suspiciunea că sunt elemente de muniţie”.