Proiectul de lege înaintat de Guvern care prevede egalizarea graduală a vârstei standard de pensionare la femei şi bărbaţi a fost adoptat tacit, luni, de către Senat, relatează Mediafax.
În acest sens, Guvernul a propus modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât vârsta de pensionare la femei să crească gradual de la 63 la 65 de ani.
n expunerea de motive, Executivul menţionează că egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbați se circumscrie recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene transmise României, în contextul unei societăţi cu o populaţie îmbătrânită, care afectează sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii.
Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.