Coroana are șanse de a fi readusă pe capul acvilei din stema țării, conform unei propuneri legislative adoptată în Senat, în calitate de prima Cameră legislativă sesizată, informează agerpres.ro.
„Stema României simbolizează statul român național suveran, independent unitar și indivizibil. Imaginile care compun stema evocă istoria unui popor, tradiția lui și au darul de a trezi sentimentul național. În absența tradiției, demnității și identității naționale, libertatea și democrația sunt ramuri fără rădăcini. Readucerea Coroanei pe capul Acvilei din stemă are un un rol moral, educativ și demonstrativ, pe de o parte, iar, pe de altă parte, dezbaterea publică asupra Stemei naționale readuce în actualitate valorile și simbolurile pe care le reprezintă”, se arată în propunerea inițiată de deputatul PNL Grigore Crăciunescu, propunere susținută de alți 48 de deputați PNL, PSD, UNPR și ALDE.
Conform spuselor lui Crăciunescu, multe alte țări care au ca formă de stat republica au păstrat, eventual au reașezat coroana în componența stemelor acestora.
„Este momentul să încheiem cu tot ceea a însemnat perioada comunistă, să ne asumăm trecutul și istoria adevărată. Astăzi prin votul nostru punem încă o piatră la temelia noii democrații obținute cu sacrificii de sânge în iarna anului 1989. (…) Prin readucerea Coroanei pe capul Acvilei, punem punct unei situații care ține de vechiul regim comunist și dovedim că ne integrăm în practica modernă a statelor europene”, se continuă în expunerea de motive din cadrul propunerii.