Președintele Nicușor Dan a afirmat că România ar putea sprijini protejarea Groenlandei prin participarea la misiuni de poliție aeriană, în colaborare cu aliații săi, similar cu modul în care alte țări contribuie la securitatea aeriană pe teritoriul nostru.
„Știți că, la schimb, noi participăm în misiuni de Poliție aeriană, după cum alte țări participă pe teritoriul nostru. În măsura în care ni se solicită sau agreăm, o să facem și asta, dar urgența noastră este, evident, Flancul Estic, pentru că aici este amenințarea imediată”, a spus președintele, într-o conferință de presă desfășurată la finalul Consiliului European extraordinar.
Toate statele membre ale Uniunii Europene și-au arătat solidaritatea față de Danemarca și Groenlanda, angajându-se să colaboreze împreună cu NATO pentru a investi în securizarea zonei arctice.
„Pentru România, Statele Unite reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea noastră și acționăm în consecință. Și, din fericire, în acest Consiliu, această opinie a fost împărtășită de foarte multe din țările Uniunii. Evident că în ultima perioadă au existat turbulențe sau discontinuități în această relație transatlantică, însă există suficiente rațiuni pentru ca ea să continue și, bineînțeles că, așa cum am spus de mai multe ori, dialogul este extrem de important”, a subliniat Nicușor Dan, potrivit Antena 3 CNN.
În contextul tensiunilor comerciale, după ce Donald Trump a renunțat să mai majoreze tarifele pentru opt țări europene, liderii Uniunii Europene au decis să prelungească cu șase luni acordul care suspendă tarifarea suplimentară pentru importurile din Statele Unite.
„Salutăm dezescaladarea în declarațiile publice de cele două părți și, în consecință, în Parlamentul European, continuarea dezbaterilor pentru punerea în practică a ce s-a negociat în iulie 2025, care, după cum știți, acum câteva zile se suspendase discuția asta, și, pe de altă parte, după cum știți, aceste tarife de reechilibrare ale Uniunii Europene față de importurile din Statele Unite, care sunt suspendate, iar suspendarea ar urma să expire în 6 februarie 2026, o prelungire cu șase luni acestei suspendări”, a explicat Nicușor Dan.