Protocolul USL a eșuat în comuna Târnova, județul Arad: Consiliul Local a fost dizolvat și sunt așteptate alegeri parțiale

Protocolul USL a eșuat în comuna Târnova, județul Arad: Consiliul Local a fost dizolvat și sunt așteptate alegeri parțiale
Foto: aradon.ro

Protocolul USL merge ca uns doar la nivel de lideri. În terioriu, uniune scârțâie din toate încheieturile. În comuna Târnova din județul Arad, Tribunalul a decis dizolvarea Consiliului Local și sunt așteptate alegeri parțiale.

În scandal au fost implicați un PSD-ist, viceprimarul din Târnova și nu mai puțin de 7 liberali, toți consilieri. Protocolul USL nu a mai funcționat la Târnova pentru că PSD s-a aliat cu PDL.

Comuna Târnova din judeţul Arad se laudă cu cel mai longegiv primar din judeţ, liberalul Florin Farcaşiu, dar acest lucru nu a împiedicat scandalul în USL pornit anul trecut la alegerile pentru primărie.

Farcaşiu a învins încă o dată, iar Consiliul Local s-a format din 7 consilieri PNL şi unul PSD. Acesta din urmă a ajuns viceprimarul localităţii după ce s-a respectat protocolul USL. Pacea din alianţă nu a durat însă mult.

Primul scandal a izbucnit la sfârşitul anului 2012, când consilierii locali ar fi trebuit să voteze indicatorii economici şi caietul de sarcini pentru lucrări de drumuri în valoare de 1,88 milioane de euro, finanţare asigurată de Ministerul Dezvoltării.

Toţi consilierii opoziţiei, împreună cu viceprimarul, au boicotat şedinţa de Consiliu Local. Au urmat o serie de încercări pentru a-i determina să înţeleagă faptul că străzile şi drumurile aparţin comunei, nu primarului Farcaşiu.

„În urma acţiunilor de boicot, comuna a pierdut finanţarea”, a explicat primarul liberal din Târnova, Florin Farcaşiu.

Au fost presiuni de la nivelul judeţului, chiar cu implicarea lui Ponta şi Antonescu la şedinţele alianţei, însă fără niciun rezultat. Bugetul localităţii nu a fost votat, iar tribunalul Arad a decis dizolvarea Consiliului Local Târnova.

Protocolul USL a fost rupt aşadar de situaţia existentă, au fost informaţi premierul României şi preşedintele PNL. Acum în comună sunt aşteptate alegeri anticipate, programate în această toamnă, alegeri la care PNL şi-a propus să obţină majoritate.

Situaţia cu protocolul USL rupt la Târnova este similară cu cea petrecută într+o localitate învecinată. Este vorba de Seiu, unde primarul liberal Cristian Branc a fost reales în 2012 iar consiliul local este format din consilieri liberali şi unul singur de la PSD.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`