Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, detalii despre întâlnirea lui Iohannis cu Hollande

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, detalii despre întâlnirea lui Iohannis cu Hollande
Foto: sibiu100.ro

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a ieșit să anunțe programul președintelui Klaus Iohannis, care se întâlnește cu Francois Hollande, potrivit stiripesurse.ro.

„La ora 9.00, președintele României îl va primi pe președintele Franței, Fracois Hollande, la Palatul Cotroceni.

Următorul moment va fi la Măgurele, unde cei doi președinți vor semna mai multe acorduri între România și Franța, pe teme de educație.

La ora 12.00, prezența celor doi oficial la Forumul Economic, parteneriate franco-române de viitor.

Președintele României va participa la Bratislava la Summit-ul UE 27. Aici, România și Franța pot avea o poziție substanțială, atât împreună, cât și separat.

Trebuie să vă spun că un subiect principal pe agenda săptămânii viitoare va fi începerea școlii. Președintele României acordă un mare interes asupra acestui subiect, Educația. Administrația Prezidențială a avut două discuții pe acest subiect, Educația”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Urmăriți B1TV.ro și pe