Raluca Prună, despre ordonanța de urgență privind interceptările: Am modificat patru acte normative. 120 de polițiști judiciari vor fi detașați (VIDEO)

Raluca Prună, despre ordonanța de urgență privind interceptările: Am modificat patru acte normative. 120 de polițiști judiciari vor fi detașați  (VIDEO)

Raluca Prună a prezentat conținutul ordonanței de urgență. Aceasta a precizat că prin OUG au fost modificate patru acte normative: codul de procedura penală art. 142, alin. 1 și aln. 2, Legea 508/2004, Legea 304 și Legea 14/1992.
Ministrul a transmis că ordonanța de urgență în problema interceptărilor este o soluție temporară, dar că societatea civilă va trebui să hotărască dacă această soluție va deveni una permanentă.

"Guvernul a adoptat această Ordonanță de Urgență din cauza a două lucruri:
Faptul că avem o singură infrastructură care poate face posibilă punerea în executare a mandatelor de interceptare, și că această structură aparține SRI.
Iar a două premisă a fost că am dorit să venim cu o soluție imediată.

Societatea românească trebuie să facă o dezbatere cu privire la cadrul pe care dorește să-l folosească- ceea ce folosim acum, sau crearea unei noi infrastructuri la nivelul parchetelor. Am modificat prin OUG, și am modificat patru acte normative- articolul 142, alineatul 1- în sensul de a-l aduce în acord cu cerințele Curții. Am mai modificat alineatul 2 al acestui articol, în sensul de a clarifica cum anume se realizează activitățile de punere a mandatelor.

Raluca Prună, despre ordonanța de urgență privind interceptările

#DIRECT_ONE_4ycdzb#

Am spus într-un alineat nou că procurorii și polițiștii folosesc nemijlocit sistemele tehnice și proceduri adecvate de natură să asigure integritatea și confidențialitatea datelor.
Am mai modificat și alineatul 2 de la articolul 142. Am plecat de la faptul că nu trebuie să punem în pericol punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, am clarificat ceea ce înseamnă organe de cercetare specială. Am precizat că și pentru acțiunile de terorism pot fi puse în aplicare mandate de supraveghere tehnică.
Legea 304, privind legea judiciară a fost modificată.Am instituit un control judecătoresc pentru cum se pune în aplicare supravegherea tehnică, el va fi făcut de președintele ÎCCJ sau un judecător desemnat. În cadrul Ministerului Public va fi autorizat să dețină mijloace adecvate în acest sens, e o altă modificare. Până acum, doar DNA și DIICOT putea să aibă o astfel de infrastructură. Astfel, la Ministerul Public vor putea lucra ofițeri de poliție judiciară", a declarat ministrul.

Ministrul a mai declarat că în cadrul ministerului public pot funcționa, prin detașare, ofițeri sau agenți de poliție judiciarăsub directa conducere a procurorilor.

Un al treilea act normativ e Legea 508/2004 și modificarea pe care am făcut-o e în același sens: de a crea posibilitatea ca în cadrul DIICOT să funcționeze prin detașare ofițeri sau agenți de poliție judiciară sub conducerea procurorilor direcției.

A trebuit să modificăm Legea 14/1992 și am clarificat Art. 8 (…) Infrastructura specială, cunoscută sub numele de Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor e desemnat cu rolul de a obține, prelua și stoca informații în domeniul securității naționale și am adăugat că la cererea organului de urmărire penală, Centrul asigură accesul acestor organe la sistemele tehnice (…) insistând pe cele două cuvinte: nemijlocit și distinct.

Nu în ultimul rând, am modificat un Art. din Legea 14/1992, articol care prevede și care rămâne așa: organele SRI nu pot efectua acte de cercetare penală, dar ia în considerare modificarea despre care am vorbit la Codul de Procedură Penală. Am spus că prin excepție de la această regulă, organele SRI pot fi desemnate ca organe de cercetare penală speciale în sensul prevederii expres din Codul de Procedură Penală, Art. 55 alin. (5) și (6) pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică”, a spus Raluca Prună.

"Nu e un impact bugetar mare. Am căzut de acord cu MAI că acești 120 de polițiști care pleacă prin detașare la structurile de parchet vor fi plătiți, pentru că sunt bugetați de către MAI, și numai diferența de salarizare va fi asigurată de către unitățile de parchet în care aceștia sunt detașați. Costul bugetar nu e mare și acum tocmai prin OUG am încercat fiind o măsură tranzitorie, să diminuăm aceste costuri și să folosim ceea ce avem până când avem o dezbatere în societate. Nu cred că este vorba de mai mult de un milion de euro", a declarat Raluca Prună.

Raluca Prună răspunde la întrebările jurnaliștilor

#DIRECT_ONE_3bt0qi#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`