Regele Mihai, refuzat de PDL și UDMR. Puiu Hașotti: Ceva jignitor la adresa unui fost conducător

Regele Mihai, refuzat de PDL și UDMR. Puiu Hașotti: Ceva jignitor la adresa unui fost conducător
Foto: stiri.rol.ro

PNL a inițiat, luni, organizarea unei ședințe solemne a Parlamentului pentru aniversarea vârstei de 90 de ani a Regelui Mihai, solicitare respinsă de către PDL și UDMR, potrivit Mediafax.

Liberalul Puiu Hașotti a clasificat această decizie drept jignitoare pentru fostul suveran.

Acesta a precizat că PDL a votat „împotrivă”, în timp ce UDMR s-a abținut de la vot.

Au propus, în schimb, ceva jignitor la adresa unui fost conducător al statului, anume să i se acorde Regelui Mihai o sală în care să existe un fel de manifestare. Noi nu am acceptat această manifestare, pentru a nu jigni Casa Regală. Oricum propunerea nu a mai fost supusă la vot, cei de la PDL dându-şi probabil seama de penibilul acesteia„, a mai spus Hașotti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`