Rezultate alegeri locale în fiecare județ: Falcă, un nou mandat la Arad, Scripcaru – la Brașov. Mazăre la Constanța, Ștefan la Piatra Neamț

Rezultate alegeri locale în fiecare județ: Falcă, un nou mandat la Arad, Scripcaru - la Brașov. Mazăre la Constanța, Ștefan la Piatra Neamț
Foto: Mediafax

Peste 18 milioane de cetăţeni români cu drept de vot au fost aşteptaţi, duminică, 10 iunie, la secţiile de votare din întreaga ţară, pentru a-şi alege primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi preşedinţii Consiliilor Judeţene. B1.ro vă prezintă mai jos primele rezultate exit poll ale alegerilor locale, la nivelul fiecărui judeţ.

În cursa electorală s-au înscris 285.418 de candidaţi, din 96 de partide şi alianţe electorale, dintre care doar 44.877 vor rămâne în administraţiile publice locale în următorii 4 ani. Pentru posturile de primar se luptă peste 14.000 de candidaţi.

Vezi rezultatele alegerilor locale în Capitală

În urma scrutinului din 10 iunie 2012, sunt atribuite 3.187 mandate de primar, 41 mandate de preşedinte de Consiliu Judeţean, 1.338 mandate de consilier judeţean şi 40.311 mandate de consilier local.

Dintre cele peste 3.000 de mandate de primar, 102 sunt mandate de primar de municipiu, unul de primar general, şase mandate de primar de sector, 217 mandate de primar de oraş şi 2.861 mandate de primar de comună.

La ora 21, când secțiile de votare s-au închis, 56,39% dintre români și-au exprimat votul, potrivit Biroului Electoral Central. Prezența la vot a fost ridicată în județul Giurgiu (72,30%), urmat de Ilfov (68,76%) și Dâmboviţa (65,62%), în timp ce Timiş a fost judeţul cu cea mai mică prezenţă la vot (49,33%), urmat de Iași (50,98%) și Maramureş (52,09%).

Vezi AICI mai multe detalii despre evoluția prezenței la vot pe parcusul zilei de vot.

EXIT POLL ALEGERI LOCALE 2012 (ştirea se actualizează)

JUDEȚUL ALBA

Primăria Municipiului Alba-Iulia

În urma numărători voturilor finalizate după miezul nopții de PDL, Mircea Hava, se află ”fără niciun dubiu”, pe primul loc în cursa pentru fotoliul de primar, la o distanţă considerabilă faţă de contracandidatul său, potrivit Citynews.ro. Contracandidatul Călin Potor (USL) s-a recunoscut învins, chiar dacă nu la o diferenţă atât de mare, conform aceleiași surse.

Președinte Consiliu Județean Alba

Ion Dumitrel (PDL) a câştigat cel de-al treilea mandat de președinte al CJ Alba, obţinând cu aproximativ 3.000 de voturi mai mult decât principalul său contracandidat, Teodor Atanasiu (USL), conform numărătorii paralele realizate de PDL Alba și citate de Gândul.


JUDEȚUL ARAD

Primăria Municipiului Arad

Gheorghe Falcă, din partea Mişcării Creştin-Liberale, ar fi câștigat un nou mandat de primar al municipiului Arad, potrivit citynews.ro, citat de România Liberă.


JUDEŢUL ARGEŞ

Primăria Municipiului Piteşti

Tudor Pendiuc (USL) – câștigă cu 75% din voturi, potrivit Gândul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Argeş

Constantin Nicolescu (USL) – a câștigat cu 65%, scrie Gândul.

JUDEŢUL BACĂU

Primăria Municipiului Bacău

– Romeo Stavarache (USL) –
Câştigă cu 62%, potrivit sondajului CCSB Antena 3.

Consiliul Local Bacău

USL – 60,3%, Partidul Ecologist Român – 12,1%, PDL – 10,2%, conform sondajului CCSB Antena 3.

Preşedinte Consiliu Judeţean Bacău

Dragoș Benea (USL) – a câștigat cu 60%, în fața contracandidatului PDL Constantin Scripăț, care a obținut 12%, potrivit datelor făcute publice de Gândul.


JUDEȚUL BIHOR

Primăria Municipiului Oradea

– Bolojan Ilie Gavril (USL) a câștigat cu peste 70% dintre voturi, potrivit sondajului Antena 3, iarotrivit Gândul, Bolojan Ilie Gavril ar fi înregistrat 72,5% din voturi.

Consiliul local al Mun. Oradea

USL – 65,5%, UDMR – 15,4%, PDL – 9,2%, potrivit sondajului Antena 3.

Preşedinte Consiliu Judeţean Bihor

Cornel Popa (USL) – a câștigat președinția CJ Bihor cu 65%, potrivit Gândul.

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

Primăria Municipiului Bistrița

Uniunea Social Liberală a câştigat, în judeţul Bistriţa-Năsăud, atât şefia Consiliului Judeţean, cât şi cele patru funcţii de primar din oraşele Bistriţa, Năsăud, Beclean şi Sângeorz-Băi, conform numărătorii paralele efectuate de USL, scrie Agerpres.

Președinte Consiliu Județean

Cele mai multe voturi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean le-a obţinut candidatul USL Emil Radu Moldovan, care l-a devansat pe candidatul PDL, Vasile Borş, potrivit România Liberă.

JUDEŢUL BOTOŞANI

Primăria Municipiului Botoşani

Ovidiu Portariuc (USL) a câștigat primăria Botoșani cu 54,47% dintre voturi, în fața lui Cătălin Flutur (PDL) care a fost votat de 45% din electorat, potrivit Știri.com.ro.


JUDEŢUL BRAŞOV

Primăria Municipiului Braşov

George Scripcaru (PDL) obține al treilea mandat de primar al municipiului Braşov, potrivit Gândul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Braşov

Aristotel Căncescu (USL) a câştigat al patrulea mandat la conducerea Consiliului Judeţean, potrivit numărătorii paralele a partidelor în mai multe secţii de votare, scrie Gândul.


JUDEŢUL BRĂILA

Primăria Municipiului Brăila


Aurel Simionescu (PSD) este câștigătorul Primăriei Brăila, după ce a obţinut 47.374 de voturi, urmat de Simona Drăghincescu (independent) – 17.157 voturi, potrivit Agerpres.

Preşedinte Consiliu Judeţean Brăila

USL a obţinut 14 mandate la Consiliul Local Municipal, PP-DD patru , AVB patru, UER două, PP-LC două şi unul – Simona Draghincescu (independent), conform aceleiași surse.

Preşedinte Consiliu Judeţean Brăila

Gheorghe Bunea Stancu (PSD) obţine 45,52% la Consiliul Judeţean, Sergiu Diacomatu (independent) – 39,47% şi Mihai Chelu (UER) – 15%, potrivit Agerpres.

JUDEŢUL BUZĂU

Primăria Municipiului Buzău

Constantin Boșcodeală, primarul în exercițiu și șeful organizației județene a PSD, a câștigat primăria municipiului Buzău, potrivit Adevărul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Buzău

Marian Cristinel Bîgiu, candidatul USL, a câştigat alegerile pentru conducerea Consiliului Judeţean, potrivit numărătorilor paralele citate de Adevărul.

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

Primăria Reșița

Mihai Stepanescu (USL) – a obținut primăria Reșița cu peste 60% din voturi, potrivit Știri.com.ro. 

Preşedinte Consiliu Judeţean Caraş-Severin

Candidatul Uniunii Social Liberale, Sorin Frunzăverde este favorit la președinția CJ cu 65,06% din voturi, urmat de candidatul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Paul Purea, cu 15,3% după numărătoarea efectuată până la ora 10:00, potrivit Adevărul.


JUDEŢUL CĂLĂRAŞI

Primăria Municipiului Călăraşi

Primăria Călăraşiului i-a revenit candidatului USL Ştefan Drăgulin, care l-a detronat pe Nicolae Dragu, potrivit Adevărul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Călăraşi

Răducu Filipescu (USL) este conform rezultatelor de până acum cel care a obținut șefia Consiliului Județean Călărași, conform aceleiași surse.

JUDEŢUL CLUJ

Primăria Municipiului Cluj-Napoca

Răsturnare de situație la Cluj, unde Emil Boc, candidatul PDL la Primăria orașului, ar fi obținut 42% din voturi, în urma centralizării a 70% din voturi de către USL, în timp ce candidatul USL Mariu Nicoară ar avea 38 %, potrivit Gândul.

Potrivit sondajului comandat de Digi24, candidatul USL la Primăria Clujului, Marius Nicoară (43,9%), a câștigat în fața democrat liberalului Emil Boc (36,9%). În schimb, potrivit sondajului anunțat de Realitatea TV, Marius Nicoară (USL) și Emil Boc (PDL) se aflau la egalitate, cu 41%, iar potrivit sondajului Antena 3, Nicoară are un avantaj firav: 43% la 40%.

Consiliul Local Cluj-Napoca

USL – 43,7 %, PDL – 35,9%, UDMR – 10,0%, PP-DD – 3,4%, PRM – 1,2%, UNPR – 0,2%, potrivit sondajului Antena 3.

Consiliul Județean Cluj-Napoca

La CJ Cluj 37,9 % din voturi au fost contabilizate de PDL, iar 35% de USL, conform datelor centralizate de USL și anunțate de Gândul.

JUDEŢUL CONSTANŢA

Primăria Municipiului Constanţa

Radu Mazăre, candidatul USL la Primăria municipiului Constanţa, a anunțat că, potrivit numărătorilor USL, a obținut un nou mandat, cu 65% din voturi, scrie Mediafax.

Preşedinte Consiliu Judeţean Constanţa

Nicuşor Constantinescu (USL) a câştigat un nou mandat în fruntea Consiliului Judeţean Constanţa, cu aproximativ 60 la sută, potrivit România Liberă.

JUDEŢUL COVASNA

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Antal Arpad (UDMR) a câștigat un nou mandat de primar cu 61,5%, potrivit Gândul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Covasna

Tamas Sandor a câştigat cel de-al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna, conform numărătorii paralele efectuate de UDMR, scrie România Liberă.

JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

Primăria Municipiului Târgovişte

Primăria Târgoviște i-a revenit lui Gabriel Boriga (PDL), care ar avea cu 1.000 de voturi mai mult decât Gabriel Grozavu (USL), potrivit Stiri.com.ro.

Preşedinte Consiliu Judeţean Dâmboviţa

La șefia Consiliului Județean a intrat Adrian Țuțuianu (USL) care ar fi obținut 54,14%, iar Florin Popescu (PDL) – 33,48 %.

JUDEŢUL DOLJ

Primăria Municipiului Craiova

– Lia Olguța Vasilescu (USL) – A obținut 46,24 % și este învingătoare potrivit tuturor sondajelor în fața lui Antonie Solomon.

Astfel, potrivit Adevărul Lia Olguța Vasilescu (USL) a obținut 49,8 %, iar Antonie Solomon – 39,88%. Potrivit Mediafax, care citează sondajul IRES pentru Digi 24,  Lia Olguța Vasilescu ar fi obținut 52% din voturi, iar Antonie Solomon 29%. 

Consiliul Local Craiova

USL – 61,2%, UNPR – 21,1%, PDL – 9,9%, PP-DD – 4%.

JUDEȚUL GALAȚI

Primăria Municipiului Galaţi

La primăria Galaţi, primele estimări ale numărătorilor îl dau drept câştigător pe candidatul USL Marius Stan, care l-ar fi învins detaşat pe candidatul independent Nicuşor Ciumacenco în circa 60% din secţiile de votare ale oraşului.

Preşedinte Consiliu Judeţean Galaţi

Candidatul USL pentru Consiliul Judeţean doctorul Nicolae Bacalbaşa ar fi obținut şi el circa 60% din voturi.

JUDEŢUL GORJ

Primăria Municipiului Târgu Jiu

Florin Cârciumaru (USL) a câștigat un nou mandat în fruntea Primăriei Târgu-Jiu cu 71,72% din voturi, în fața candidatului PP-DD Gheorghe Pecingină care a primit 12,26% din voturi, potrivit numărătorilor parțiale citate de Adevărul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Gorj

Ion Călinoiu (USL) a câștigat detașat președinția Consiliului Județean Gorj, cu peste 60% din voturi, urmat de candidatul PP-DD, Mihai Prunariu, cu aproape 15%, conform Adevărul.

JUDEȚUL GIURGIU

Primăria Municipiului Giurgiu

Nicolae Barbu, candidat independent, a câștigat primăria municipiului Giurgiu cu peste 60% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor obținute pe surse de Giurgiuveanul.ro.

Preşedinte Consiliu Judeţean Giurgiu

Președintele CJ Giurgiu ar fi Vasile Mustăţea, candidatul USL, conform unor surse citate de Giurgiuveanul.ro.

JUDEŢUL HARGHITA

Primăria Municipiului Miercurea Ciuc

Raduly Robert Kalman, din partea UDMR, a câştigat al treilea mandat de primar al municipiului Miercurea Ciuc cu 64% din voturi, potrivit Agerpres.

Președinte Consiliu Județean Harghita

Candidatul UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean Borboly Csaba a obţinut cu 5-6 procente peste lista judeţeană. UDMR a luat peste 60 la sută dintre voturi în fiecare consiliu județean din Harghita, potrivit numărătorilor efectuate de Uniune și citate de România Liberă.

JUDEŢUL HUNEDOARA

Primăria Municipiului Deva

– Petru Mărginean (USL) – Dat câștigător cu peste 50% de un sondaj CCSB

Consiliul Local Deva

USL (48%), Uniunea Social Populară (25%), PP-DD (10%)

JUDEŢUL IALOMIŢA

Primăria Municipiului Slobozia

Alexandru Stoica (USL) 55% a câștigat primăria Slobozia, conform rezultatelor parțiale citate de Stiri.com.ro.


JUDEŢUL IAŞI

Primăria Municipiului Iaşi

– Gheorghe Nichita (USL) – Dat învingător în toate sondajele, cu peste 60% din voturi.

Consiliul Local Iași

USL 65.5%, PDL – 14.2%, PP-DD – 9.4%, UNPR – 2.8%, potrivit sondajului comandat de Digi24.


JUDEŢUL ILFOV

Primăria Jilava

Candidatul independent Adrian Mladin, care a fost primar și în ultimii patru ani, a câștigat Primăria Jilava la alegerile locale. Mladin a obținut voturile celor din Jilava (Ilfov) deși este arestat preventiv de câteva luni pentru un dosar controversat de luare de mită. Rezultatele par a fi confirmate de numărătorile paralele, victoria lui Mladin în fața candidaților USL și PDL fiind cu peste 70% din voturi.

JUDEŢUL MARAMUREŞ

Primăria Municipiului Baia Mare

Cătălin Cherecheș (USL) – a obținut Primăria Baia Mare cu 85,6%, potrivit Adevărul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Maramureş

Consiliul Județean i-a revenit, potrivit numărătorilor de până acum, lui Zamfir Ciceu (USL), cu 51,22%, conform Stiri.com.ro.

JUDEȚUL MUREȘ

Primăria Municipiului Târgu Mureș

Dorin Florea (Alianța pentru Mureș) câștigă cu aproape 55% dintre voturi, potrivit sondajului Realitatea TV.

Consiliul Local Târgu Mureș

Alianţa pentru Mureş – 31,42%, UDMR – 31,42%, potrivit sondajului Realitatea TV.

JUDEŢUL NEAMŢ

Primăria Municipiului Piatra Neamţ

Gheorghe Ştefan, a câştigat un nou mandat în fruntea municipiului Piatra Neamț, în urma scrutinului de duminică, conform numărătorii paralele efectuate de reprezentanţii Alianţei A.P.E.L. (PDL-UNPR-PNŢCD), scrie Agerpres. Gheorghe Ştefan l-a devansat pe Cătălin Vasile Drăguşanu, candidatul susţinut de USL, cu cel puţin 2.000 de voturi, potrivit aceleiaşi numărători paralele, citate de România Liberă.

JUDEŢUL OLT

Primăria Municipiului Slatina

Darius Vâlcov (USL) este favoritul la fotoliul de primar al municipiului Slatina, cu aproximativ 70% din voturi, potrivit Adevărul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Olt

Paul Stănescu (USL), preşedintele Consiliului Judeţean în funcţie, îşi menţine şi el scaunul, conform Adevărul.

JUDEŢUL PRAHOVA

Primăria Municipiului Ploieşti

Primăria Ploiești i-a revenit, conform primelor date, lui Iulian Bădescu (USL) 48%, potrivit Stiri.com.ro.

Preşedinte Consiliu Judeţean Prahova

Mircea Cosma (USL) a obținut șefia Consiliului Județean Prahova cu un scor de 55%.

JUDEŢUL SATU MARE

Primăria Municipiului Satu Mare

Doctorul Dorel Coica, susţinut de USL, a câştigat Primăria Satu Mare, cu peste 5.000 de voturi peste candidatul UDMR, Iuliu Ilyes, potrivit Adevărul.

JUDEŢUL SĂLAJ

Primăria Municipiului Zalău

Radu Căpîlnaşiu (USL), primarul în funcţie al Zalăului, ar fi obținut un nou mandat de edil al orașului, conform numărătorilor de până acum, scrie Adevărul.

Consiliul Local al Mun. Zalău

11 mandate – consilierii USL, 2 mandate pentru PDL, 8 mandate – UDMR şi PP-DD, potrivit Adevărul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Sălaj

Rezultatele parţiale la Consiliul Judeţean Sălaj îl indică drept învingător pe actualul ocupant al funcţiei de preşedinte, Tiberiu Marc (USL), scrie aceeași sursă.

JUDEȚUL SIBIU

Primăria Sibiu

Klaus Iohannis a câștigat al patrulea mandat în fruntea Primăriei, cu peste 80% dintre voturi, susțin publicațiile locale Rondul de Sibiu şi De Toate pentru Toţi.

Primăria Mediaș

Teodor Neamțu, candidatul PDL, a câștigat Primăria Mediaș, cu peste 38% dintre voturi, susține sursa citată.

Consiliul județean Sibiu

Martin Bottesch, candidatul FDGR a obținut 46,3%, Ioan Cindrea (USL) – 34,1%, Cornel Știrbeț (PDL) – 10,5 %, potrivit datelor centralizate de Gândul.


JUDEŢUL SUCEAVA

Primăria Municipiului Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu (PDL), a câştigat al treilea mandat, el obţinând cu 1.001 voturi mai mult decât contracandidatul din partea USL, Alexandru Băişanu, potrivit Mediafax.

Preşedinte Consiliu Judeţean Suceava

Deputatul Cătălin Nechifor (PSD Suceava), conduce detaşat lupta pentru şefia Consiliului Judeţean Suceava după numărarea voturilor din 64 de secţii. Astfel, Nechifor a fost votat de 88.520 de persoane, iar pentru Gheorghe Flutur au optat 76.252 de suceveni, scrie Adevărul.

JUDEŢUL TELEORMAN

Primăria Municipiului Alexandria

Victor Drăguşin (USL) a câştigat un nou mandat de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, cu un scor de peste 70%, potrivit Adevărul.

Preşedinte Consiliu Judeţean Teleorman

Liviu Nicolae Dragnea (USL) a obţinut un nou mandat în funcţia de şef al CJ Teleorman, conform aceleiași surse.

JUDEŢUL TIMIŞ

Primăria Municipiului Timişoara

Nicolae Robu (USL) – Câștigă cu peste 50% din voturi, potrivit sondajului Digi 24.

Consiliul Local Timiș

USL-51,9%, PDL-14,7%, Uniunea pentru Timis-12,3%, potrivit sondajului Digi 24.


JUDEŢUL TULCEA

Primăria Municipiului Tulcea

Constantin Hogea (PDL) a câștigat al treilea mandat la Primăria Tulcea, potrivit Stiri.com.ro.

Preşedinte Consiliu Judeţean Tulcea

Conducerea Consiliului Județean Tulcea i-a revenit lui Horia Teodorescu (USL) 49,2%, conform aceleiași surse.

JUDEŢUL VASLUI

Primăria Municipiului Vaslui

Potrivit rezultatelor parţiale exit-poll, Vasile Pavăl (USL) a câştigat primăria Vaslui cu un procent de 77,99%, la o diferenţă covârşitoare faţă de principalul său contracandidat, pedelistul Marius Arcăleanu – 10%, scrie Adevărul.

Președinte Consiliu Județean

Dumitru Buzatu a obținut preşedinţia CJ Vaslui, după ce a fost votat de 60% dintre vasluieni, conform numărătorii parţiale ale Partidului Social Democrat, citate de Adevărul. El este urmat de democrat liberalul Dan Marian, care a obţinut un scor de aproximativ 17%.

JUDEȚUL VÂLCEA

Primăria Râmnicu Vâlcea

– Candidatul USL Emilian Frâncu a câștigat Primâria Râmnicu Vâlcea, cu 42% dintre voturi, susține Agerpres.

Președinte Consiliul Județean

– Candidatul USL Ion Cilea a câștigat președinția Consiliului Județean Vâlcea, cu peste 60% dintre voturi, conform sursei citate.

JUDEŢUL VRANCEA

Primăria Municipiului Focşani

Dumitru Bacinschi (USL) rămâne în funcție la Primăria Focșani, potrivit Stiri.com.ro.

Preşedinte Consiliu Judeţean Vrancea

Consiliul Județean i-a revenit lui Marian Oprișan (USL) cu un scor de 72%, conform unei numărători paralele a USL.