Scandal în coaliția de guvernare pe tema taxei de solidaritate

Scandal în coaliția de guvernare pe tema taxei de solidaritate

Tensiuni în coaliția de guvernare ca urmare a taxei de solidaritate a ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa. ALDE cere socoteală PSD-ului privind felul în care a comunicat public privind taxa de solidaritate, iar liderii celor două partide se vor întâlni într-o ședință pentru a discuta neînțelegerile.

”Zilele următoare va fi ședință în coaliție”, a spus purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, la Antena 3.

Vosganian, la rândul său fost ministru de Finanțe, a precizat că el a înțeles ce vrea să spună Mișa prin această măsură economică, dar ministrul a explicat foarte prost noțiunea.

”Eu am înțeles ce a vrut să spună Ionuț Mișa, dar trebuie să explicăm opiniei publice. (…) E greșit să se spună „taxă de solidaritate„ pentru că nu se ia de la unii și se dă la alții, ci este o contribuție plătită de angajator, pentru a pune angajații într-o formă de protecție, în cazul falimentelor”, a precizat Vosganian

În privința procentului pentru această taxă, deputatul ALDE a precizat că se va mai discuta în coaliție dacă va rămâne la această valoare sau nu.