Scrisoare a mediului academic împotriva schimbărilor privind plagiatele. Klaus Iohannis: Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității

Scrisoare a mediului academic împotriva schimbărilor privind plagiatele. Klaus Iohannis: Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității
foto: Facebook @ Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că a luat act de scrisoarea deschisă a unei părţi importante a comunităţii academice şi a societăţii civile care, solidar, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la proiectul normativ ce propune schimbări de substanţă în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, iniţiat de Ministerul Educaţiei.

„Așa cum am afirmat în numeroase ocazii, am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic. Poziția mea față de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată!

Performanța și încrederea societății în mediul universitar și de cercetare sunt influențate decisiv de capacitatea instituțiilor abilitate de a rezolva credibil și cu celeritate suspiciunile de plagiat.

Combaterea fenomenului plagiatului nu ar trebui să se limiteze la sancționarea abaterilor de la normele de integritate ale scrierii academice, fiind necesare acțiuni concrete și coerente pentru a preveni instituirea unei „culturi a plagiatului”, precum și pentru a evita compromiterea calității în procesul educațional și de cercetare.

Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democrații consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituțiile abilitate trebuie să-i sancționeze drastic pe cei care își însușesc ilicit munca intelectuală a celorlalți, dar și pe aceia care facilitează acest lucru.

Apreciez că societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Le solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință”, conform unei declarații de presă a președintelui Klaus Iohannis, emisă de Administrația Prezidențială.

Trei organizații și mișcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari și cercetători din România și străinătate, îi solicită printr-o scrisoare deschisă Președintelui Klaus Iohannis să ia atitudine publică față de recenta inițiativă legislativă a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de modificare a legislației Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), „prin care sunt create mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna sau vor face imposibilă emiterea unor verdicte de plagiat”, se arată într-un comunicat de presă al acestora, potrivit G4 Media.

„Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă, în opinia noastră, o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică. În plus, schimbările creează mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna – sau chiar vor face imposibilă – emiterea unor verdicte de plagiat”, se arată în scrisoarea deschisă.