Sebastian Ghiță este convins că procurorii români o vor putea ancheta pe Laura Codruța Kovesi și după ce aceasta va fi numită procuror-șef european, dacă acest lucru se va întâmpla.
”Eu am văzut că procurorii din România l-au anchetat pe fratele președintelui, pe miniștri, pe parlamentari, pe oricine au dorit. Nu văd de ce nu ar ancheta un cetățean român care ajunge funcționar european. I-au făcut dosar domnului Severin, care era europarlamentar. De ce credem că Kovesi e mai presus de lege? Doar pentru că o sprijină ONG-urile finanțate cu bani din străinătate?”, a susținut Ghiță, pentru B1 TV.
Fugit în Serbia, fostul deputat insistă, de la distanță, că nu o urăște pe Kovesi, doar remarcă faptul că aceasta s-a schimbat în rău: ”Are tot dreptul să ocupe orice funcție, dar dacă va călca pe cineva cu mașina, va răspunde în fața legii. România nu e Laura Codruța Kovesi, oameni buni! România e o țară cu 22 de milioane, iar Kovesi e doar un om. Nu e nici zeiță, nici supracreatură, e un om, care obține o funcție. Treaba ei cum. Și dacă o obține… Admir dăruirea cu care unii oameni o apără pe Kovesi și o văd un simbol al Justiției și cred că fiecare dintre noi trebuie să ne dorim o societate mai dreaptă, vrem reguli, vrem să nu fure nimeni, dar nu putem să-i acordăm un suprastatut. Nu am niciun sentiment de ură față de această femeie. Cred că a evoluat rău: am avut o mințind, făcând ce condamna public. Cred că mâine cineva ar trebui să facă plângere la CSM pentru apărarea independenței justiției”.
Sebastian Ghiță a mai precizat că nu va face publice fotografiile cu fosta șefă DNA, despre care tot vorbește, pe motiv că nu vrea să interfereze în ancheta procurorilor de la Secția Specială.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.